Business Internaţional

Pentru prima dată în ultimele trei decenii, o companie aeriană va opera curse low-cost către SUA. Cât va costa un zbor România-SUA, cu escală la Londra

Pentru prima dată în ultimele trei decenii, o companie...

Autor: Radu Racu

19.10.2013, 15:05 24476

Compania aeriană scandinavă Norwegian va lansa anul viitor curse low-cost din Londra spre Statele Unite ale Americii, prima iniţiativă de acest gen după aproape 3 decenii de la o încercare similară eşuată din cauza costurilor prea mari de transport, scrie The Guardian.

Norwegian va lansa în luna iulie 2014 primele curse de pe aeroportul Gatwick,din sudul Londrei, către New York, cu preţuri pornind de la 149 de lire (176 de euro) pentru un zbor dus. Cursele vor fi efectuate cu noile aeronave Boeing Dreamliner, care, în ciuda problemelor pe care le-au avut cu bateriile, sunt considerate de cei mai mulţi jucători din industrie cel mai economic aparat de zbor de pe piaţă.

În preţul biletului vor fi incluse servicii ca sisteme multimedia pe spătare, dar pasagerii vor trebui să plătească 35 de euro în plus pentru masă, bagaj de cală şi locuri rezervate.

Alături de cele trei curse săptămânale spre New York, Norwegian va opera şi două zboruri săptămânale către Florida şi Los Angeles, de la 240 de euro pentru o cursă dus.

Iniţiativa aminteşte de un proiect similar din anii 80 operat pentru scurt timp de Laker Airways, până la intrarea companiei în faliment în anul 1982.

Ryanair, unul dintre cei mai mari operatori low-cost din Europa, a analizat la un moment dat introducerea unor curse transatlantice low-cost dar a renunţat din cauza costurilor prea mari.

Oficialii Norwegian susţin că pot face aceste zboruri profitabile în prezent datorită consumului redus cu până la 20% al aeronavei 787 Dreamliner.

Din România cei mai multi operatorii low-cost locali zboara spre Luton, cu exceptia easyJet, compania care a reluat săptămâna aceasta zborurile de pe Otopeni spre Gatwick. Între Luton şi Gatwick există însă o linie feroviară directă, cu trenuri care pleacă de la Lutton spre Gatwick la fiecare 15 minute în timpul zilei, şi la 30 de minute pe timpul nopţii. Călătoria cu trenul durează circa 80 de minte iar la gara din Luton se poate ajunge cu un autobuz special de la aeroport. Preţul unui bilet low-cost Bucureşti - Luton  pentru luna iulie 2014 pleacă în prezent de la 35 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO