Summiturile UE au devenit spectacole urmărite cu sufletul la gură de toată lumea când criza datoriilor suverane a lovit Europa. La astfel de adunări ale liderilor politici şi financiari europeni s-a discutat şi s-a stabilit soarta unor ţări precum Grecia. Tot la astfel de reuniuni s-au pus la punct şi aprobat planuri şi mecanisme menite să protejeze UE de noi crize financiare şi, mai important, să le prevină.
După ce Grecia şi Spania au fost salvate, iar zona euro a rămas intactă, au venit vremuri mai bune şi summiturile UE şi-au pierdut din spectaculozitate şi importanţă. Dar poate că a venit momentul ca astfel de întâlniri să redevină interesante. Pentru că liderii UE ar avea multe de discutat, de dezbătut şi de pus la punct. Problemele economice se adună şi a devenit clar că multe modele de creştere şi dezvoltare sunt depăşite. Structura economiei în sine s-a şubrezit. Iar nesiguranţa creşte.
Spre exemplu, sunt economişti care avertizează că zona euro s-ar putea confrunta nu cu inflaţie prea puternică, ci cu una prea slabă, după cum scrie Financial Times. Creşteri prea mici ale preţurilor şi deflaţia sunt toxice pentru profiturile companiilor, iar companiile care nu fac profit nu investesc, nu cresc, nu se dezvoltă.
Oficialii băncii centrale a zonei euro, BCE, se vor întâlni joi şi sunt aşteptaţi să decidă scăderea dobânzilor de politică monetară din nou cu un pas minim, de 0,25 puncte procentuale. Aşteptările par la ani-lumină distanţă de cele de acum câteva luni, când analiştii nu vedeau reduceri de dobânzi până în decembrie.
Crizei de prea multă inflaţie BCE i-a răspuns prin urcarea dobânzii principale, cea pentru depozite, la nivelul record de 4% în septembrie anul trecut. În prezent, pieţele financiare anticipează că referinţa va ajunge la doar 1,7% în a doua jumătate a anului viitor. În septembrie, inflaţia anualizată s-a retras la 1,7%, sub ţinta de 2% a BCE. De scăderea dobânzilor este nevoie pentru a reporni creşterea economică.
„Evitarea plonjării în lumea de dinainte de COVID în care inflaţia era sub 2% va fi una dintre cele mai mari provocări pentru BCE“, spune Jens Eisenschmidt, economist la Morgan Stanley. Până în 2022 el a lucrat la BCE. Eisenschmidt prezice că dobânda pentru depozite va fi dusă la 1,75% în decembrie 2025.
Dar, crede bancherul, „este posibil ca acest nivel să nu fie capătul ciclului de reduceri de dobânzi“. Din punct de vedere istoric, o problemă mai mare pentru BCE a fost prea puţină inflaţie şi nu prea multă inflaţie. Pentru băncile centrale, inversarea deflaţiei este mai greu de obţinut decât înfrângerea inflaţiei. În cel mai recent puseu de deflaţie, BCE a dus dobânzile în teritoriul negativ, până atunci necartografiat. De la dobânzi mici record la dobânzi mari record, apoi din nou în jos şi posibil tot mai jos. Acest parcurs al politicii monetare poate indica probleme de structură în economia europeană. Spre exemplu, deschisă, orientată spre exporturi şi cu industria auto supradimensionată, economia Germaniei este din nou în recesiune.
Economiile est-europene transformate în colonii ale producţiei auto germane suferă şi ele. Una din problemele Germaniei este că producătorii ei de maşini au ignorat tendinţele din industrie, fiind încrezători că dimensiunile lor mari le dau putere şi le asigură viitorul. Acum s-au trezit sub asaltul constructorilor chinezi de maşini electrice. Companii precum VW au fost lente în a reacţiona la electrificare, domeniu în care companiile chineze au adus atâtea inovaţii încât maşinile lor sunt descrise ca smartphone-uri cu roţi.
Această situaţie aduce în vizor problema inovaţiei în Europa. În Europa, inovaţiile celorlalţi sunt o problemă. UE încă nu are instituţii care să promoveze sau să gestioneze inovaţiile perturbatoare, „disruptive“, după cum au constatat Philippe Aghion, Mathias Dewatripont şi Jean Tirole, profesori de economie la instituţii academice prestigioase, într-un articol intitulat „Pierde Europa cursa inovaţiei?“ şi prezentat pe The Project Syndicate.
Proiectarea şi înfiinţarea unor astfel de instituţii cade în sarcina factorilor de decizie, unii dintre ei fiind liderii politici ai UE. Cei trei economişti spun că Europa are nevoie urgentă de o nouă doctrină economică şi de un program de reformă, riscul fiind creşterea decalajului faţă de SUA.
În cele trei decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, Europa de Vest a ajuns din urmă Statele Unite în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor. Dar de la mijlocul anilor 1990, această tendinţă s-a inversat, SUA crescând de două ori mai repede decât Europa, scriu Aghion, Dewatripont şi Tirole. Ce s-a întâmplat? Explicaţia este simplă: în timpul perioadei Trente Glorieuses (cei 30 de ani până în 1975), politicile vest-europene au favorizat un model de creştere bazat pe imitaţie şi acumulare. Aceste ţări se jucau de-a prinselea din urmă, iar procesul a fost facilitat de accesul nelimitat la combustibili fosili (până la primul şoc petrolier din 1973-74), de Planul Marshall al SUA, care a ajutat vest-europenii să-şi reconstituie capitalul, şi sisteme educaţionale care favorizau absorbţia noilor tehnologii din SUA. Dar vine un moment în care potenţialul de creştere al imitaţiei şi al acumulării se epuizează de la sine. Odată redus decalajul tehnologic, inovaţia devine în mod necesar principalul motor al creşterii. Aşa a fost cu siguranţă cazul în SUA, unde revoluţia tehnologiei informaţiei, iar acum revoluţia inteligenţei artificiale, s-a dezvoltat spectaculos. În Europa, totuşi, factorii de decizie politică nu au reuşit să adopte instituţiile şi politicile de promovare a inovaţiei perturbatoare.
Drept urmare, investiţiile din sectorul privat din Europa în cercetare şi dezvoltare sunt doar la jumătate din cele ale SUA. Acest lucru se datorează în primul rând efectului de compoziţie. Activitatea de cercetare şi dezvoltare din Europa este concentrată în gama de tehnologie medie, care absoarbe mai mult de 50% din R&D private, industria auto reprezentând aproximativ o treime, chiar dacă generează puţine inovaţii importante. Spre deosebire de aceasta, 85% din R&D private din SUA se desfăşoară în domenii mai intense ca activitate şi cu randament mai ridicat (întâmplător), precum biotehnologia, software-ul, hardware-ul şi IA.
R&D private în Europa suferă, de asemenea, de fragmentarea UE. În 27 de state membre există 27 de legi diferite ale muncii, diferite seturi de reguli de achiziţii (foarte puţine achiziţii publice sunt centralizate la nivelul UE, spre deosebire de achiziţiile federale din SUA), autorităţi separate de reglementare a valorilor mobiliare, autorităţi multiple de reglementare a energiei electrice şi a sectorului farmaceutic şi aşa mai departe.
Mai mult, startup-urile europene suferă de absenţa unei adevărate uniuni ale pieţei de capital. Europa nu are nimic comparabil cu Nasdaq; îi lipseşte reţeaua densă de capitalişti de risc a Americii pentru a finanţa noi proiecte inovatoare şi, cu excepţia câtorva excepţii naţionale (Suedia, Danemarca şi Olanda), investitorii săi instituţionali (fondurile de pensii şi fondurile mutuale) sunt mai puţin dispuşi să îşi asume riscurile asociate cu inovaţia de vârf. Deşi economiile gospodăriilor europene sunt abundente, acestea sunt în mare parte direcţionate către proiecte cu risc scăzut sau titluri publice.
Sprijinul sectorului public european pentru inovare lasă, de asemenea, mult de dorit. În SUA, finanţarea publică pentru cercetare şi dezvoltare este concentrată la nivel federal, în timp ce finanţarea publică în UE are loc mai ales la nivel de stat membru. După cum se ştie, UE este un munte de reglementare, dar un pitic bugetar (cu un buget total de aproximativ 1% din PIB-ul blocului). Având în vedere amploarea provocărilor de astăzi, care necesită tranziţii verzi şi digitale la nivel de economie, acesta este un handicap uriaş.
Mai mult, în ceea ce priveşte instituţiile publice, nimic din Europa nu seamănă cu agenţiile de proiecte de cercetare avansată din America (ARPA). Delegând luarea deciziilor şi managementul proiectelor unor oameni de ştiinţă de top, ARPA-urile au ajutat guvernul SUA să stimuleze continuu inovaţia perturbatoare în sectoarele strategice. Printre celebrele succese asociate cu această strategie se numără GPS-ul, internetul (derivat din Arpanet) şi vaccinurile ARNm contra COVID-19. Liderii UE se vor întâlni la Bruxelles pe 17-18 octombrie. Printre mai multe chestiuni care ţin de politica externă, ei vor discuta despre competitivitate.
