Business Internaţional

Penuria de apă dulce din Crimeea creşte tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, iar criza de apă, deja un fenomen global, nu va face decât să se înrăutăţească: De câteva luni, oraşele din Crimeea ocupată de ruşi îşi raţionalizează apa. În cea mai mare parte a regiunii, autorităţile furnizează apă doar şase ore pe zi: trei ore dimineaţa şi trei ore seara

Penuria de apă dulce din Crimeea creşte tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, iar criza de apă, deja un fenomen global, nu va face decât să se înrăutăţească: De câteva luni, oraşele din Crimeea ocupată de ruşi îşi raţionalizează apa. În cea mai mare parte a regiunii, autorităţile furnizează apă doar şase ore pe zi: trei ore dimineaţa şi trei ore seara

Lac din Crimeea cu un nivel foarte scăzut al apei

Autor: Bogdan Cojocaru

10.04.2021, 10:10 2407

Disputele pentru apă între state vecine nu sunt noi. O criză a apei care tinde să devină globală va amplifica probabil tendinţa. Mai grav este când vecinii sunt state puternice. O astfel de situaţie este cea dintre Rusia şi Ucraina.

Peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat cu forţa de Rusia în 2014, se transformă dintr-o perlă a Mării Negre într-un deşert deoarece principalul acces la apă dulce, un canal care vine din Ucraina, este blocat de autorităţile ucrainene.

Criza apei din Crimeea se agravează de la an la an, ceea ce pune presiuni politice şi financiare pe guvernul de la Moscova. La acestea se adaugă acum şi presiunile economice create de pandemie în Rusia şi de sancţiunile occidentale, care fac aproape imposibile investiţiile mari în peninsulă, şi scăderea popularităţii preşedintelui Vladimir Putin.

În acest context, au reînceput schimburile de focuri în estul Ucrainei dintre armata ucra­ineană şi soldaţii separatişti sprijiniţi de Rusia.

În alte părţi ale lumii, relaţiile dintre Tadjikistan şi Uzbekistan s-au înrăutăţit după ce Tadjikistan a hotărât să construiască, cu ajutorul Chinei, barajul Rogun, care ar putea pune în pericol preţioase culturi de bumbac din Uzbekistan. De asemenea, barajele construite în China pe fluviul Mekong oferă acestei ţări control asupra apelor care curg în Laos, Myanmar, Thailanda, Cambodgia şi Vietnam, care depind de ele pentru agricultură, pescuit şi hidroenergie.

În Africa, construirea unui uriaş baraj de către Etiopia pe un afluent împortant al Nilului ţine ca pe jar Egiptul. Iordania, o insulă de pace în Orientul Mijlociu, se confruntă cu o criză a apei din ce în ce mai gravă exacerbată de secetă, epuizarea rezervelor de apă subterane, de populaţia în creştere şi de consumul de apă din Israel şi Siria.

În India, o putere nucleară, dispo­nibilitatea apei per capita s-a prăbuşit de la 5.200 de mc pe zi în 1951 la 1.500 mc în 2011 şi va ajunge la 1.140 mc în 2050. În UE, conflictele majore din cauza apei sunt improbabile, însă devin evidente pagubele economice provocate de secetă.

Un studiu publicat în revista Environmental Research Letters  arată că pierderile cauzate de valurile de căldură şi secetă culturilor s-au triplat în ultimii 50 de ani. Un alt studiu a găsit că secetele recente din Europa sunt cele mai grave din ultimele două milenii. În ultimii 20 de ani, Europa centrală a trecut prin şase secete şi valuri de caniculă.

Cea mai apropiată sursa de conflict ar putea fi Crimeea. Acolo, criza de apă din ce în ce mai profundă subţiază finanţele guvernului rus şi creşte presiunea asupra Moscovei de a-şi îndeplini promisiunile pe care a făcut-o atunci când a ocupat ilegal peninsula, recunoscută internaţional ca teritoriu ucrainean, se arată într-o analiză a emerging-europe.com. De câteva luni, oraşele din Crimeea ocupată de ruşi îşi raţionalizează apa. În cea mai mare parte a regiunii, autorităţile furnizează apă doar şase ore pe zi: trei ore dimineaţa şi trei ore seara.

Această criză datează din 2014, când Crimeea, aflată deja sub ocupaţia rusă, a ales printr-un referendum să devenină o provincie a Federaţiei Ruse. Autorităţile ucrainene au blocat ulterior Canalul Crimeii de Nord, care asigura peste 85% din alimentarea cu apă a peninsulei.

Crimeea a fost întotdeauna o regiune aridă, cu relativ puţine precipitaţii. În anii 1950, doar 155 din 926 de aşezări aveau acces consistent la apă potabilă. Acest lucru a determinat autorităţile sovietice să înceapă construirea Canalului Crimeea în 1957. Finalizat în 1971, canalul a adus apa din lacul Kahkovka din sudul Ucrainei, alimentat de Nipru. După căderea URSS, întreţinerea canalului a fost neglijată şi, până în 2013, debitele de apă au ajuns la doar o treime din nivelurile anilor 1980. Cu toate acestea, situaţia nu a devenit critică până când canalul nu a fost complet blocat în 2014. Pentru Ucraina, blocarea cursului a fost una dintre puţinele metode pe care o putea folosi pentru a pune presiune pe Rusia.

Deşi ministerul de externe ucrainean afirmă că „autorităţile de ocupaţie ruseşti din Crimeea solicită apă pentru dezvoltarea accelerată a întreprinderilor şi facilităţilor militare“, această explicaţie nu pare întemeiată. Potrivit adjunctului ministrului de externe al Ucrainei, Emine Dzheppar (ea însăşi originară din Crimeea), în prezent există 32.500 de soldaţi ruşi staţionaţi în Crimeea.

Chiar dacă Rusia ar aduce acolo 100.000 de militari, aceştia ar reprezenta o fracţiune din populaţia peninsulei, care a crescut la peste trei milioane de la secesiune. În schimb, blocada ucraineană poate fi văzută ca o tactică de creştere a costurilor administrării Crimeii de către Rusia. Tactica a fost eficientă: potrivit fostului şef adjunct al Băncii Centrale a Rusiei, Serghei Aleksaşenko, primii cinci ani de ocupaţie au costat Rusia 1.5000 de miliarde de ruble (23 miliarde de dolari în 2019). Suma este echivalentă cu trei ani de cheltuieli pentru asistenţă medicală ale statului rus. Imaginile din satelit din 2018 arată o creştere a deşertificării în regiunea deja aridă, în special în stepele centrale şi nordice.

Producţia agricolă a scăzut, iar culturile care cer consum intens de apă, cum ar fi orezul, au dispărut. În 2014, erau cultivate doar 17.000 de hectare de teren, comparativ cu 140.000 de hectare în anul precedent şi 400.000 în era sovietică. Condiţiile meteo de anul trecut au agravat criza. A fost cel mai uscat an din ultimii 50 de ani în Crimeea. Acest lucru a secat şi mai mult sursele alternative de apă dulce, cum ar fi lacurile mai mici şi apa subterană. Pe 1 martie, Arsen Avakov, ministrul afacerilor interne al Ucrainei, a declarat că „Ucraina nu va furniza apă Crimeei până când aceasta nu se va întoarce la Ucraina“.

Secretarul permanent al Rusiei la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a calificat blocarea canalului de către Ucraina drept o „încercare de genocid“ - deşi conform Convenţiilor de la Geneva responsabilitatea furnizării de apă către un teritoriu ocupat este suportată de către ocupant. Autorităţile ruse susţin că criză poate fi depăşită în cinci ani. Rusia derulează în Crimeea proiecte de forare la mare adâncime pentru a găsi apă dulce. De asemenea, este avută în vedere o uzină de desalinizare a apei de mare. Dar toate acestea cer bani.

AFACERI DE LA ZERO