Business Internaţional

Peste 300.000 de români au votat în străinătate, până sâmbătă, ora 19.00, la turul al doilea

Peste 300.000 de români au votat în străinătate,...

Autor: Ana Petrescu

23.11.2019, 19:05 110

Un număr de 299.098 de români au votat în străinătate până sâmbătă, ora 19.00, iar 17.503 sunt votanţi prin corespondenţă, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit BEC. În total sunt 316.601. Comparativ, la aceeaşi oră, la primul tur au fost 226.867.

Până sâmbătă, la ora 19.00, 299.098 de români au votat la secţiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidenţialelor, faţă de 226.867 câţi au votat în primul tur la aceeaşi oră. De asemenea, 17.503 sunt votanţi prin corespondenţă, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora menţionată, au fost 316.601 de votanţi în Diaspora, la urne şi cei care au votat prin corespondenţă. La aceeaşi oră, în primul tur de scrutin, erau în total 252.056 de votanţi.

Un număr de 25.189 de români au votat prin corespondenţă, la primul tur al alegerilor.

Cei mai mulţi votanţi, până în prezent, au fost la o secţie din Londra, şi anume 2.775 de votanţi. Multe persoane au votat şi la Bruxelles, 1.948 şi respectiv în Chişinău - 1.826. La polul opus este Ashabat, Turkmenistan, unde a fost un singur votant, în Harare, Zimbabwe s-au prezentat la urne două persoane, iar în Taşkent, Uzbekistan, trei oameni.

Până la ora 19.00, cei mai mulţi românii au votat în Italia, respectiv 59.249, în Marea Britanie – 53.480, în Germania – 49.225 şi în Spania – 40.384, potrivit datelor furnizate de BEC. De asemenea, în Republica Moldova au votat 17.122 de persoane, în Franţa – 14.185, iar în Austria – 10.039.

Votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea şefului statului a început în străinătate, vineri, 22 noiembrie, la Auckland, în Noua Zeelandă, la ora 01.00, ora României (ora 12.00 ora locală), la secţia de votare nr. 17, cea mai îndepărtată secţie de votare organizată în afara graniţelor României.

Votul în cadrul celor 838 de secţii organizate în străinătate se desfăşoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 21.00, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, şi duminică, 24 noiembrie 2019, în intervalul orar 07.00 – 21.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO