Business Internaţional

Peste 40% din studenţii din SUA nu-şi rambursează datoriile

Peste 40% din studenţii din SUA nu-şi rambursează...

Autor: CătăIina Apostoiu

08.04.2016, 00:04 1080
Mai mult de 40% din americanii care s-au împrumutat prin principalul program guvernamental de credite pentru studenţi nu fac nicio plată sau au restanţe, suma totală datorată ridicându-se la peste 200 miliarde de dolari, ceea ce generează temeri că milioane dintre aceştia ar putea să nu-şi ramburseze niciodată creditele, scrie The Wall Street Journal.

Problema urmează unui boom al îndatorării în ultimul deceniu. Deşi majoritatea debitorilor au intrat pe piaţa muncii, 43% din cei aproximativ 22 mi­lioane de americani cu credite pentru studenţi nu au mai făcut nicio plată din 1 ia­nuarie.

Aproximativ 1 din 6 debitori, sau 3,6 mi­lioane, se aflau în incapacitate de plată a unor datorii de 56 miliarde de dolari, însemnând că aceştia nu au mai făcut nicio plată de un an. Trei milioane, cu datorii de aproximativ 66 miliarde de dolari, aveau restanţe de cel puţin o lună.

Situaţia s-a îmbunătăţit uşor comparativ cu un an în urmă, când rata neplăţii se ridica la 46%, însă această îmbunătăţire a reflectat în mare parte o creştere a celor care au intrat într-un program de asistenţă a debitorilor cu probleme pentru reducerea plăţilor.

Cea mai mare parte a vinei este pusă pe seama companiilor pe care guvernul le angajează pentru a colecta datoriile, care, se spune, nu fac suficiente eforturi pentru a le oferi debitorilor opţiuni de plată. Situaţia este însă mai complicată. Una din companiile care colectează plăţile susţine că de obicei contactează fiecare debitor în medie de 230, până la 300 de ori în anul de dinaintea intrării acestuia sau acesteia în default. Totuşi, 90% din debitorii contactaţi nu răspund niciodată şi mai mult de jumătate dintre aceştia nu fac nicio plată înainte de intrarea în default.

Departamentul pentru Educaţie a creat o divizie de ştiinţe comportamentale pentru a studia psihologia debitorilor şi a determina de ce aceştia nu-şi rambursează creditele.

Carlo Salerno, economist care studiază învăţământul superior şi a oferit consultanţă industriei de creditare a studenţilor, remarcă însă că guvernul practic nu face niciun fel de analiză a istoriei de creditare a debitorilor, nu solicită niciun cosemnatar şi nu analizează gradul de pregătire a oamenilor pentru colegiu.

Unii debitori nu fac plăţi nici când pot. Potrivit unor date recente, aceştia pun pe primul plan alte credite, cum ar fi pe cele auto sau ipotecare. Un debitor care nu-şi plăteşte creditul auto riscă să i se ia maşina, în timp ce în cazul creditelor pentru studenţi nu există un astfel de risc.

Majoritatea debitorilor care au intrat în default datorează o sumă relativ mică, în medie 8.900 de dolari.

Administraţia americană susţine că programul de creditare a studenţilor, ca întreg, va genera profit pe termen lung, însă există un risc în creştere ca veniturile să nu atingă ţintele estimate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO