Business Internaţional

Petro Poroşenko promulgă legile care interzic propaganda comunistă în Ucraina

Petro Poroşenko promulgă legile care interzic...

Autor: Iuliana Enache

16.05.2015, 18:08 79

Aceste legi, votate de Parlament la 9 aprilie, urmăresc o ruptură definitivă de trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autorităţile ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi, majoritatea nostalgici după URSS, în estul rebel al ţării, unde conflictul a provocat moartea a peste 6.200 de persoane din aprilie 2014.

Aceste legi "interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice şi recunosc drept luptători pentru independenţa Ucrainei" naţionaliştii care au luptat alături de nazişti împotriva "ocupaţiei sovietice", aminteşte preşedinţia într-un comunicat.

Aceste texte aprobate la aproape un sfert de secol după independenţa Ucrainei pun pe acelaşi plan "regimurile totalitare comunist şi nazist".

Legi similare există în ţările baltice şi Polonia.

Potrivit legilor ucrainene, monumentele închinate liderilor sovietici, între care numeroase statui ale lui Lenin, trebuie demontate, iar localităţile, străzile sau întreprinderile care poartă nume cu rezonanţă comunistă trebuie redenumite.

Intonarea imnului sovietic, reintrodus de Vladimir Putin ca imn al Rusiei cu versuri adaptate, este pasibilă de acum cu o pedeapsă cu închisoarea în Ucraina.

Rusia a denunţat vehement aceste legi, acuzând Kievul că a recurs la metode "totalitare" pentru a desovietiza Ucraina în favoarea unei ideologii naţionaliste care împinge ţara "în prăpastie".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO