Business Internaţional

Piaţa imobiliară londoneză primeşte o lovitură puternică din partea guvernului britanic

Piaţa imobiliară londoneză primeşte o lovitură...

Autor: Alexandru Zărnoeanu

01.03.2016, 00:00 1628

În 2015 numărul permiselor de şedere emise investitorilor bogaţi de către Marea Britanie a scăzut cu 84% şi loveşte direct în piaţa imobiliară, scrie Bloomberg. Declinul vine în urma deciziei guvernului de la Londra de a dubla suma minimă pe care aceştia ar trebui să o investească în titluri de stat britanice la 2 milioane de lire sterline (2,5 milioane euro). Noile reguli împotriva spălării de bani îi obligă pe viitorii rezidenţi să justifice sursa banilor, conform organizaţiei anticorupţie Transparency International UK. Scăderea numărului de vize oferite milionarilor poate încurca planurile dezvoltatorilor imobiliari, care intenţionează să construiască 25.000 de imobile de lux în Londra, conform statisticilor oferite de firma de consultanţă Arcadis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO