Business Internaţional

Piaţa pharma se dezvoltă. Amazon lansează în SUA o clinică medicală virtuală unde utilizatorii pot intra în contact cu furnizorii de servicii medicale pentru a trata afecţiuni comune

Piaţa pharma se dezvoltă. Amazon lansează în SUA o...

Autor: Mediafax

15.11.2022, 17:11 77

Amazon a lansat marţi Amazon clinic, o platformă virtuală unde utilizatorii pot intra în contact cu furnizorii de servicii medicale pentru a trata afecţiuni comune, precum alergiile şi afecţiunile pielii.

Amazon încearcă de ani de zile să îşi extindă prezenţa în domeniul sănătăţii. A cumpărat farmacia online PillPack în 2018, susţinând un site de livrare de reţete şi de confruntare a preţurilor pe care l-a lansat ulterior sub numele de Amazon Pharmacy, care permite utilizatorilor Prime să cumpere medicamente fără prescripţie.

Amazon a declarat că noul său serviciu va funcţiona în 32 de state, unde clienţii care solicită tratament vor fi conectaţi la furnizorii de servicii medicale.

Serviciul nu include asigurarea de sănătate, iar preţurile vor varia în funcţie de furnizori, a adăugat acesta.

Retailerul online a testat pentru prima dată îngrijirea virtuală pentru propriul personal în Seattle în 2019, înainte de a oferi serviciul altor angajatori, sub marca Amazon Care, pe care acum intenţionează să o închidă.

Compania aşteaptă, de asemenea, să încheie tranzacţia de 3,49 miliarde de dolari pentru a cumpăra One Medical, în timp ce încearcă să îşi extindă prezenţa în domeniul asistenţei medicale virtuale şi să adauge pentru prima dată cabinete medicale de tip "brick-and-mortar".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO