• Leu / EUR5.2637
  • Leu / GBP6.1438
  • Leu / USD4.5611
Business Internaţional

PIB-ul Moldovei a crescut cu 3,7% în T1/2018 datorită consumului. Administraţia publică a avut o contribuţie negativă

PIB-ul Moldovei a crescut cu 3,7% în T1/2018 datorită...
19.06.2018, 00:00 138

Produsul Intern Brut al Republicii Moldova a urcat cu 3,7% în primul trimestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, însumând 37,6 miliarde de lei, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS).

 

Potrivit BNS, cea mai mare contribuţie la creşterea economică a avut-o comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; activităţile de cazare şi alimentaţie publică, industria extractivă, industria prelucrătoare, informaţiile şi comunicaţiile, scrie bani.md.

Totodată, contribuţie negativă la creşterea PIB-ului au avut-o administraţia publică şi apărarea, asigurările sociale obligatorii, învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială. În 2017, economia moldovenească a înregistrat o creştere cu 4,5%, până la peste 150 miliarde de lei. Fondul Monetar Internaţional a prognozat o creştere cu 3,5% a economiei Republicii Moldova în anul 2018, iar Banca Mondială cu 3,8% în 2018 şi 3,7% în anul 2019.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ÎNSCRIE-TE ACUM LA CONFERINȚA ZF CYBERSECURITY SUMMIT 2026.
REZERVĂ-ȚI LOCUL!
Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2637
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2637
Azi: 4.5611
Diferență: -0,0285
Ieri: 4.5611
Azi: 6.1438
Diferență: -0,0911
Ieri: 6.1438