Business Internaţional

Pierderile anuale ale UE din fraude ar putea depăşi 5 mld. euro, mult peste estimările CE - studiu

Pierderile anuale ale UE din fraude ar putea depăşi 5...

Autor: Marius Oncu

18.04.2013, 15:38 176

"Am ajuns la concluzia că sistemul antifraudă al UE are un număr de vulnerabilităţi", arată documentul întrocmit de o comisie din Camera Lorzilor, citat de CNBC.

Parlamentarii britanici consideră că estimarea de 404 milioane de euro a Comisiei Europene reprezintă doar o mică parte din valoarea fraudelor comise împotriva UE.

"Pe baza dovezilor pe care le avem, se pare că valoarea reală ar fi de circa 5 miliarde de euro, dar s-ar putea să depăşească acest nivel", notează comisia.

Raportul critică atât statele membre UE cât şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Lipsa de entuziasm arătată de statele UE în privinţa raportării fraudelor la Comisia Europeană şi inconsecvenţa referitoare la definirea termenului "fraudă" subminează eforturile UE de a percepe adevărata amploare a problemei.

"Dovezile arată că unele state membre nu-şi iau în serios responsabilităţile de combatere a fraudei. Responsabilităţile acestora ar trebui să includă: să caute fraudele cu bani de la bugetul UE, să informeze autorităţile UE când identifică un astfel de caz şi să ia măsuri când primesc informaţii de la OLAF, o agenţie cu putere limitată", se arată în raport.

OLAF este în prezent o instituţie ineficientă, iar restricţiile bugetare înseamnă că trebuie să selecteze cazurile pe care le anchetează. OLAF va rămâne o instituţie "limitată" în privinţa protejării intereselor financiare ale UE, dacă continuă să fie văzută ca o organizaţie ale cărei recomandări nu sunt urmate niciodată, a concluzionat comisia britanică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO