Banca Centrală Europeană majorează costurile de finanţare pentru a evita ca energia scumpă să alimenteze o inflaţie de durată. Economiştii au păreri divergente cu privire la cât sus ar trebui să urce dobânzile şi cât de mult ar putea fi afectată creşterea economică, scrie Euronews.
Europa se confruntă cu o presiune din două direcţii: energie mai scumpă şi costuri mai mari de împrumut menite să stăvilească inflaţia creată de acelaşi şoc energetic.
Banca Centrală şi-a majorat cele trei dobânzi cheie cu 0,25% la şedinţa de politică monetară de săptămâna trecută, ducând dobânda la depozite la 2,5%. A fost a doua majorare în decurs de trei luni.
Preţul ţiţeiului Brent a depăşit din nou pragul de 100 de dolari pe baril, cu conflictul dintre SUA şi Iran continuând să perturbe traficul prin Strâmtoarea Ormuz.
Presiunea este mai mare pe segmentul de gaze, cu preţul de referinţă pentru piaţa europeană urcând cu 190% de la începutul anului. Inflaţia din zona euro a accelerat la 3,3% în august de la 2,9% în iulie, energia scumpindu-se cu 14,3% în termeni anuali faţă de 10,3% în luna anterioară.
Ceea ce naşte întrebarea care planează asupra întregii decizii. Dobânzile nu produc barili de petrol sau metri cubi de gaze. Şi atunci care ar fi rolul unei dobânzi mai ridicate la depozite?
Christine Lagarde a descris decizia ca fiind una simplă, evidentă. În conferinţa sa de presă, aceasta a declarat că „conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze presiuni inflaţioniste, iar inflaţia se va menţine probabil cu mult peste ţintă pentru o perioadă prelungită“.
O bancă centrală nu poate redeschide o cale de transport maritimă. Nu poate reface rezervele de gaze înainte de iarnă. Ce poate face aceasta este să tempereze cererea pe plan local, pentru a se evita un şoc intern al preţurilor. Deocamdată, nu există semne ale unui astfel de şoc.
Inflaţia de bază, care exclude preţurile energiei, alimentelor, alcoolului şi tutunului, a scăzut chiar uşor în august la 2,4% de la 2,5%. Inflaţia din sectorul serviciilor, un indicator pe care BCE îl monitorizează îndeaproape pentru semne de supraîncălzire pe plan intern, a slăbit la 3,0% de la 3,3%.
„Salariile nu dau semne că ar reacţiona la şocul energetic în acest stadiu“, a declarat Lagarde.
BCE nu reacţionează la ceea ce s-a întâmplat, ci la ceea ce se teme că se va întâmpla în continuare.
„În timp ce o politică monetară mai restrictivă nu reprezintă o reacţie eficientă la şocuri inflaţioniste pe termen scurt, determinate de ofertă, BCE merge în această direcţie pentru a combate inflaţia care devine mai structurală“, arată Joe Nellis, profesor emerit, director de cercetare economică la firma de consultanţă MHA.
Ceea ce a început în primăvară ca o primă de război pentru ţiţei durează de suficientă vreme pentru a se reflecta în contracte, costuri de transport, asigurări şi aşteptări ale gospodăriilor.
Inflaţia generală este încă văzută la 3,0% în acest an, însă estimările pentru 2027 şi 2028 au fost revizuite în sus, la 2,5% şi respectiv 2,1%. Nici inflaţia generală, nici cea de bază nu vor reveni la 2% până la finalul orizontului.
„Şocul energetic s-ar putea intensifica în continuare, iar efectul său asupra preţurilor şi salariilor ar putea fi mai puternic decât se estimează în prezent“, a declarat Lagarde, adăugând că „preţurile gazelor, în special, ar putea creşte în eventualitatea unor perturbări în continuare ale aprovizionării sau a unei ierni neobişnuit de reci ce ar coincide cu niveluri scăzute ale rezervelor“.
Propriul instrument al BCE de monitorizare a salariilor indică o accelerare uşoară la 2,7% a creşterii salariilor negociate în primul semestru al anului viitor. Acesta este mecanismul pe care banca încearcă să-l întrerupă. Dacă angajaţii se aşteaptă ca preţurile să urce în continuare, iar angajatorii anticipează că vor putea transfera costurile mai departe, şocul petrolier nu mai este un şoc petrolier şi devine un regim inflaţionist.
„Inflaţia ar urma să se menţină cu mult peste ţintă în anul viitor, cu scumpirea gazelor şi alimentelor generând presiune suplimentară în sensul creşterii indicatorului“, arată Leo Barincou, economist la Oxford Economics.
Cea mai imporantă parte a şedinţei de săptămâna trecută a fost reprezentată probabil de ceea ce Lagarde nu a spus. Aceasta nu a respins estimările pieţelor legate de noi majorări de dobânzi, remarcând doar că consiliul BCE nu a dezbătut calea viitoare.
Claus Vistesen, economist la Pantheon Macroeconomics, consideră tăcerea respectivă drept un semnal că creditul se va scumpi în continuare. „Credem acum că BCE îşi va reorienta politica mai deciziv în teritoriu restrictiv în următoarele şase luni, cu o majorare de dobânzi în decembrie urmată de o alta în februarie, împingând dobânda la depozite la 3,00%“.
Oliver Rakau, economist la Oxford Economics, a ajuns la o concluzie similară.
Îşi poate permite Europa această presiune? Costul prevenirii inflaţiei persistente este că dobânzile mai mari restricţionează în acelaşi timp activitatea deja afectată de energia scumpă.
Majorarea în continuare a dobânzilor ar putea pune presiune pe gospodăriile îndatorate, slăbi pieţele rezidenţiale şi face investiţiile companiilor mai costisitoare. Companiile mici şi-ar putea amâna sau abandona projectele odată cu creşterea costurilor de finanţare.
Şi totuşi, BCE şi-a îmbunătăţit perspectivele de creştere pentru 2026 şi 2027.
Activitatea de business legată de domeniul tehnologiei şi măsurile fiscale germane vor avea un efect pozitiv asupra creşterii, oferind astfel strategilor spaţiu pentru a acţiona.
Prin urmare, întrebarea nu este dacă BCE va majora dobânzile din nou, ci cât timp vor rămâne necesare dobânzile ridicate. Politica monetară poate limita răspândirea inflaţiei. Dacă aceasta va reuşi fără a afecta creşterea economică va depinde masiv de cât de rapid se vor diminua presiunile de pe plan energetic în Europa.
