Business Internaţional

Poate Trump „să şteargă de pe faţa pământului“ economia Turciei, aşa cum a ameninţat? Şi dacă da, o va face? Alianţa cu Ankara este vitală pentru interesele SUA în Orientul Mijlociu

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, în 2018: „Aceia care cred că pot obliga Turcia să facă un pas înapoi cu sancţiuni ridicole n-au cunoscut niciodată această ţară sau această naţiune“.

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, în 2018: „Aceia care cred că pot obliga Turcia să facă un pas înapoi cu sancţiuni ridicole n-au cunoscut niciodată această ţară sau această naţiune“.

Autor: Bogdan Cojocaru

14.10.2019, 21:33 16528

Turcia, care are a doua armată din NATO în funcţie de numărul soldaţilor, a pus la dispoziţia aliaţilor baza sa militară de la Incirlik, unde sunt staţionate arme nucleare, controlează strâmtori vitale la Marea Neagră şi Marea Mediterană şi este singurul membru de cultură musulmană din alianţa NATO.

Obligat de senatorii ame­ricani să-şi îndrepte greşeala de geopolitică de a-i lăsa pe aliaţii kurzi din nordul Siriei singuri în faţa armatei turce, preşe­dintele Donald Trump a ameninţat că va „distruge total şi va şterge de pe faţa pământului“ economia turcă dacă Ankara exagerează cu ofensiva anti-kurdă. Ar trebui ca Erdogan să-l ia pe Trump în serios? Poate America să aducă Turcia, aliat cu greutate în NATO, în colaps economic?

Turcia, care are cea mai mare armată din NATO după cea a SUA, este un aliat capricios, dar un inamic imposibil, după cum scrie prestigioasa revistă franceză Le Monde diplo­matique, ai cărei experţi asigură că această ţară nu riscă să fie scoasă din alianţa militară nord-atlantică fără voia ei. Aceasta deşi guvernul de la Ankara a cumpărat sisteme de rachete ruseşti şi îşi îmbunătăţeşte relaţiile cu Moscova. Turcia însă „nu intenţionează să dis­trugă poduri, ci, conştientă de poten­ţialul pe care îl are, îşi promovează energic interesele“, scrie revista franceză. Atuurile sale: are a doua armată din NATO în funcţie de numărul soldaţilor, a pus la dispoziţia aliaţilor baza sa militară de la Incirlik, unde sunt staţionate arme nucleare, controlează strâmtori vitale la Marea Neagră şi Marea Mediterană şi este singurul membru de cultură musul­mană din alianţă. Cu alte cuvinte, Turcia este un centru eurasiatic im­portant pentru politicile regionale ale SUA. Astfel, cu opţiunea excluderii din NATO puţin probabilă, Washingto­nului îi rămân sancţiunile economice. Reuters scrie că prima şarjă ar putea fi anunţată chiar săptămâna aceasta. Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a declarat vineri că Trump a autorizat „sancţiuni noi foarte puternice“ împotriva Turciei, iar administraţia pare pregătită să pună în aplicare ameninţările preşedintelui de a nimici economia turcă. Duminică, Trump a spus că ascultă de Congres, unde republicani şi democraţi deopotrivă insistă agresiv pe aplicarea de sancţiuni. Un grup bipartizan de senatori a sugerat crearea unei legislaţii care să permită îngheţarea tuturor activelor din SUA ale liderilor turci, inclusiv ale lui Erdogan, şi aplicarea de sancţiuni entităţilor care fac afaceri cu armata turcă până când Ankara îşi retrage trupele din Siria. Legislaţia va lovi şi în vânzările de armament străine către Turcia, notează Deutsche Welle.

În sancţionarea statelor străine, Trump acţionează de obicei fără pre­aviz sau încercare serioasă de nego­ciere. Modul în care preşedintele ope­rează devine familiar: ţipă, ameninţă, pe­depseşte. Apoi vine cu o ofertă mări­nimoasă de discuţii. Aşa s-a întâmplat în cazul Coreei de Nord şi se întâmplă cu UE. Astfel că preşedintele turc Er­do­gan s-ar putea să nu se simtă inti­midat de declaraţiile recente făcute de omologul american în „măreaţa şi fără de pereche înţelepciune“ a sa.

Deşi lira turcească a picat dramatic în ultimul an după tweet-uri ameninţătoare ale lui Trump, abilitatea guvernului de la Ankara de a evita consecinţe economice serioase pentru achiziţia de sisteme de rachete ruseşti, incompatibile cu tehnica NATO, şi încălcarea embargoului contra Iranului este remarcabilă până acum. Anul trecut, Erdogan a luat în râs sancţiuni aplicate de SUA Turciei pentru aruncarea în închisoare a unui pastor american. Preşedintele turc a mers mai departe cerând ca răspuns sancţiuni contra a doi oficiali americani. „Aceia care cred că pot obliga Turcia să facă un pas înapoi cu sancţiuni ridicole n-au cunoscut niciodată această ţară sau această naţiune“, a spus Erdogan atunci. Pastorul a fost eliberat ulterior.

Tensiunile dintre cei doi aliaţi NATO au afectat deja comerţul. În martie 2018, administraţia Trump a impus tarife de 25% şi 10% pe importurile de oţel şi aluminiu de la majoritatea partenerilor de comerţ, inclusiv Turcia. În iunie, Ankara a răspuns cu taxe vamale pe produse americane de 1,8 miliarde de dolari. Însă în teorie comerţul bilateral, de 20,5 miliarde de dolari în 2018, este prea mic pentru ca tarifele mai mari să producă pagube vizibile în cele două tabere. SUA sunt al 32-lea partener comercial al Turciei. Şi investiţiile directe străine americane în Turcia sunt modeste, situându-se la 4,3 miliarde de dolari în 2017. ISD-urile Turciei în SUA au fost de 2 miliarde dolari. De asemenea, Turcia nu este un stat izolat şi îşi poate reorienta comerţul şi deschiderea pentru investiţii. Iar până acum, sacţiunile americane n-au avut efectul scontat asupra Rusiei, Chinei, Iranului, iar ameninţările lui Trump nu au blocat dezvoltarea gazoductului rusesc Nord Stream din nordul Europei. Pe de altă parte, şi o simplă ameninţare scrisă pe o reţea de socializare din partea lui Trump poate strica echilibrul financiar al unei ţări, iar Turcia este un exemplu grăitor. În vara anului trecut, lira turcească s-a prăbuşit cu 40%. Efectul unor noi sancţiuni poate fi amplificat de faptul că economia Turciei abia a început să-şi revină din recesiunea profundă de anul trecut. Inflaţia a redus puterea de cumpărare a populaţiei, iar costurile de finanţare pentru companii sunt mari. Apoi, rata şomajului este ridicată, iar pe piaţa imobiliară s-a creat o bulă, notează Le Figaro.

Însă Washingtonul are la îndemână o armă extrem de puternică: dolarul. În prezent, sub actualele „programe de sancţiuni active“, SUA au aplicat aproape 10.000 de măsuri individuale care afectează 31 de state şi grupuri politice. Folosirea acestor pedepse a explodat în secolul XXI, când Washingtonul a prins gustul sancţiunilor pecuniare, în detrimentul poftei de război. Puterea SUA în „războaiele banilor“ îşi are rădăcinile în poziţia centrală a sistemului financiar american în economia globală şi a statutului dolarului ca monedă dominantă pentru rezerve valutare. Chiar dacă o companie nu are legături comerciale cu SUA, băncile de la care se finanţează sau unde-şi păstrează banii au. Dacă o astfel de companie face comerţ cu o ţară sancţionată de SUA, îşi pierde sprijinul financiar. Dolarul american reprezintă peste 60% din rezervele valutare la nivel mondial, moneda americană fiind utilizată în tranzacţiile cu petrol şi gaze şi având o pondere semnificativă în comerţul global cu bunuri. În aceste condiţii, Biroul american pentru controlul activelor străine are jurisdicţia asupra oricărei tranzacţii în dolari deoarece în cele din urmă dolarul trebuie să treacă printr-un proces de clearing prin sistemul bancar american. Fiecare tranzacţie în dolari poate fi urmărită până la un cont într-o bancă străină sau la o companie, firmă, organizaţie, şi poate fi blocată. După cum spunea în 1971 secretarul trezoreriei SUA John Connally, „dolarul este moneda noastră, dar problema voastră“.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO