Business Internaţional

Poliţia daneză va ancheta EY, una dintre cele mai mari firme de audit din lume, într-un caz de spălare de bani răsunător

Poliţia daneză va ancheta EY, una dintre cele mai mari...

Autor: Bogdan Cojocaru

15.04.2019, 00:00 334

EY va fi anchetată de poliţia daneză, care vrea să stabilească dacă firma de audit a încălcat legile privind spălarea banilor şi finanţarea terorismului când a auditat Danske Bank în 2014, scrie Financial Times. Investigaţia a fost cerută de guvernul Danemarcei. Autoritatea daneză pentru afaceri, o agenţie guvernamentală, a precizat că a desfăşurat propria investigaţie privind auditul Danske din 2014 şi a constatat că EY a descoperit informaţii despre posibile probleme legate de spălarea banilor la bancă. Astfel, firma ar fi trebuit să-şi ducă ancheta mai în profunzime şi să raporteze problema autorităţilor la momentul respectiv, explică agenţia guvernamentală. Scandalul Danske de spălare a banilor a început în 2007 şi s-a extins până în 2015, cu 200 de miliarde de euro din străinătate - o mare parte de provenienţă dubioasă şi din Rusia - trecând prin sucursala estoniană în această perioadă. Acţiunea autorităţii antifraudă din Danemarca este o nouă lovitură pentru EY şi industria de audit, care a fost criticată în ultimele 18 luni ca urmare a unei serii de scandaluri corporative care implică companiile Big Four. EY a fost una dintre numeroasele firme de audit care au verificat situaţiile financiare ale Danske în perioada în care s-au desfăşurat activităţi de spălare a banilor la bancă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO