Business Internaţional

Politica industrială defectuoasă a lui Trump

Dani Rodick, profesor de economie politică inter­na­ţională la John F. Kennedy: „Trump este înclinat să se laude, să exagereze şi să mintă în legătură cu succesele înregistrate“

Dani Rodick, profesor de economie politică inter­na­ţională la John F. Kennedy: „Trump este înclinat să se laude, să exagereze şi să mintă în legătură cu succesele înregistrate“

Autor: Catalina Apostoiu

18.01.2017, 00:05 962
Preşedintele ales al SUA Donald Trump va fi învestit peste câteva zile, însă politica sa industrială defectuoasă a început să se manifeste clar încă de la victoria sa suprinzătoare din luna noiembrie, scrie Dani Rodick, profesor de economie politică inter­na­ţională la John F. Kennedy School of Government din cadrul Harvard University, într-un comentariu publicat pe project-syndicate.org.

La numai câteva săptămâni de la alegeri, Trump înregistra deja o victorie pe acest front. Printr-o combinaţie de stimulente şi intimidări, acesta a reuşit să determine firma Carrier să-şi menţină o parte din operaţiuni în Indiana, salvând 1.000 de locuri de muncă americane. Ulterior, cu ocazia unei vizite la fabrica Carrier, Trump a avertizat şi alte firme americane că le va impune tarife usturătoare dacă-şi vor reloca fabricile peste hotare şi vor re-importa produsele pe plan local.

Contul său de Twitter a adus un val de comentarii în acelaşi ton. Trump şi-a asumat meritul pentru decizia Ford de a păstra o fabrică Lincoln în Kentucky şi a ameninţat GM cu tarife pe importuri dacă producătorul va continua să importe modelele Chevrolet Cruze din Mexic în loc să le fabrice în SUA. De asemenea, Trump a criticat dur contractorii din sectorul apărării pentru depăşirea costurilor, dar şi giganţii aero­spaţiali Boeing şi Lockheed Martin în ocazii separate pentru că produc avioane prea scumpe.

Stilul lui Trump contrastează clar cu cel al predecesorilor săi, fiind extrem de personalizat şi imprevizibil şi bazân­du-se pe ameninţări şi constrângeri. Trump este înclinat să se laude, să exagereze şi să mintă în legătură cu succesele înregistrate. Totul este un fel de spectacol public, desfăşurat pe Twitter, afectând normele democratice.

Economiştii tind să susţină o relaţie distantă între guvern şi business. Oficialii publici ar trebui să se izoleze de firmele private pentru a nu fi corupţi şi a nu se angaja în acte de favoritism. Acesta este un principiu preţuit în SUA, însă unul care este mai degrabă încălcat decât respectat, scrie Dani Rodick. Un exemplu evident este influenţa de netăgăduit asupra politicilor guvernamentale americane exercitată de mogulii financiari în ultimele trei decenii.

Şi totuşi, interactţiunea strânsă dintre business şi guvern se află în acelaşi timp în spatele multor succese din America. Istoria dezvoltării economice americane este mai degrabă una a parteneriatelor pragmatice şi colaborării dintre sectorul public şi cel privat decât una a unor relaţii distante şi reguli rigide.

Inovaţiile tehnologice din SUA datorează la fel de mult unor programe guvernamentale ca ingenuităţii antreprenorilor şi inventatorilor americani.

Politicile industriale bazate pe colaborare şi coordonare strânsă între sectoarele public şi privat s-au aflat la baza politicilor economice est-astiatice. Este dificil de imaginat transformarea Chinei într-o putere manufacturieră în lipsa susţinerii venite din partea statului. Este ironic faptul că aceeaşi oameni care laudă câştigurile Chinei de pe urma globalizării sunt adesea speriaţi că o administraţie americană ar putea copia abordarea chineză şi susţine în mod explicit politicile industriale.

Spre deosebire de China, bineînţeles, Statele Unite pretind că sunt democratice. O politică industrială într-o democraţie necesită transparenţă, responsabilitate şi instituţionalizare. Relaţia dintre guvern şi firmele private trebuie calibrată cu grijă. Agenţiile guvernamentale trebuie să fie suficient de apropiate de întreprinderile private pentru a putea obţine informaţiile necesare privitoare la realităţile de pe teren. Însă acestea nu se pot apropia în aşa măsură de firmele private încât să ajungă în „buzunarul“ companiilor sau, la cealaltă extremă, să le comande ce să facă.

Iar din această perspectivă politica industrială în stilul lui Trump pică testul. Pe de o parte, oamenii pe care i-a desemnat în poziţii economice cheie indică faptul că nu prea are de gând să taie legăturile cu Wall Street-ul. Pe de altă parte, stilul său bazat pe mesajele trimise pe Twitter sugerează că nu prea este interesat să construiască dialogul instituţionalizat necesar în cazul unei politici industriale solide.

Acest lucru înseamnă că ne putem aştepta ca politica industrială a administraţiei Trump să oscileze între favoritism şi intimidare, cu beneficii pentru unii, dar nu şi pentru majoritatea covârşitoare a muncitorilor americani sau economiei ca întreg, concluzionează Dani Rodick.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO