• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Business Internaţional

Polonia a luat din timp măsuri pentru limitarea creditării în monedă străină şi pentru reducerea riscurilor, în timp ce Ungaria s-a trezit abia în al 11-lea ceas

Autor: Bogdan Cojocaru

19.01.2015, 00:07 1748

Dacă Ungaria se remarcă prin terapii de şoc, unde durerea este simţită mai mult de bănci, Polonia, cea mai mare şi mai puternică economie est-europeană, iese în faţă prin măsurile preventive introduse încă dinainte ca pericolul creditelor în valută să devină evident.

În Polonia, rata creditelor neperformante în monedă străină este ţinută la minim, în timp ce în alte ţări est-europene debitorii nu-şi pot plăti ratele la timp sau în totalitate. În Polonia, încă dinainte ca riscul creditării în monedă străină să devină realitate, băncilor le-a fost permis să ofere credite în valută doar clienţilor cu venituri mari şi doar după ce aceştia semnau o declaraţie care atesta că au înţeles riscurile, se arată pe blogul Beyondbrics al Financial Times. Ratele de dobândă erau lăsate să fluctueze în funcţie de dobânda de creditare interbancară la care a fost adăugată o marjă fixă pentru toată durata împrumutului. Când criza economică a lovit, iar zlotul a început să se deprecieze mărind ratele creditelor, autorităţile au impus limite creditării noi şi au convertit împrumuturile cu probleme în credite în zloţi.

 

Ce măsuri a luat Polonia pentru limitarea riscului creditării în valută

Refinanţarea

Băncile din Polonia au fost obligate să transforme creditele neperformante în monedă străină în împrumuturi în zloţi. De aceea, o parte din creditele în zloţi aflate în default sunt de fapt credite toxice în valută convertite.

Dobânzi variabile

În Polonia, ratele de dobândă la creditele în monedă străină sunt complet ajustabile în funcţie de dobânda de creditare interbancară. Astfel, efectele scăderii dobânzilor sunt simţite şi de debitori. Spre deosebire de Polonia, în Ungaria băncilor li s-a permis să stabilească propriile rate de dobândă.

Profilul debitorului

Polonezii nevoiţi să plătească rate mai mari la creditele în franci elveţieni au în general averi mai mari decât cei care s-au împrumutat în zloţi. „Băncilor nu li s-a permis să vândă credite în valută omului de condiţie me­die“, a explicat Boleslaw Meluch, re­pre­­zentant al Asociaţiei Bancare Poloneze. De aceea, polonezii cu credite în franci elveţieni au o putere de rambursare mai mare în cazul în care ratele cresc.

Înţelegerea riscurilor

La începutul anului 2006, autoritatea de supraveghere financiară din Polonia a recomandat ca împrumuturile în valută să fie oferite doar după ce clientul a semnat o declaraţie în care a scris că este pe deplin conştient de riscurile valutare. „Se recomandă ca băncile, în primul rând, să ofere clienţilor împrumuturi sau altfel de produse în zloţi. Banca poate face clientului o ofertă de creditare sau de alt serviciu în monedă străină sau indexate în monedă străină doar după ce clientul scrie o declaraţie în care arată că a ales oferta în valută fiind pe deplin conştient de riscurile asociate creditului sau produselor în monedă străină sau indexate în monedă străină“, menţionează recomandarea autorităţii de reglementare. În Ungaria, o astfel de recomandare nu a existat.

Limitarea creditării şi teste de stres

În aprilie 2009 şi în a doua jumătate a 2009, după izbucnirea crizei economice mondiale, în Polonia au fost introduse măsuri de siguranţă suplimentare. Noile reguli au restricţionat creditele la 80-90% din valoarea proprietăţii ipotecate şi a stabilit pragul de 42% al raportului datorie/venit pentru debitorii cu ipoteci în monedă străină. De asemenea, băncile din Polonia sunt obligate să efectueze teste de stres care iau în calcul deprecierea zlotului cu 30%.

 
 
 
 

Mateusz Szczurek, ministrul de finanţe al Poloniei, se va întâlni săptămâna aceasta cu bancherii locali şi cu conducătorii autorităţilor financiare pentru a evalua impactul aprecierii francului elveţian. Principalul partid de opoziţie, Lege şi Justiţie, cere guvernului să ofere debitorilor un mecanism care să reducă povara datoriilor în franci.   

 
 

Probleme

Cu toate acestea, potrivit PKO, cea mai mare bancă de pe piaţa poloneză, ratele mai mari la creditele în franci ar putea afecta 1,5 milioane de persoane, sau 5% din electorat, într-un an cu alegeri generale. Printre cei afectaţi se numără trei miniştri şi opt consilieri din ministerul de finanţe. Partidul de opoziţie Lege şi Justiţie a cerut guvernului să permită debitorilor să-şi poată plăti ratele la creditele în franci la cursul de schimb de pe 14 ianuarie, ziua de dinaintea „exploziei“ istorice a francului.

Jumătate de milion de familii poloneze au ipotecile denominate în franci elveţieni. Băncile de pe piaţa poloneză aveau în portofoliu în noiembrie ipoteci în franci de 131 miliarde de zloţi (35 miliarde de dolari), ceea ce reprezintă 46% din totalul creditelor pentru locuinţe.

La sfârşitul lunii noiembrie, creditele ipotecare denominate în franci elveţieni echivalau cu 131 miliarde de zloţi (30,4 miliarde de euro). Portofoliul total de credite al băncilor din Polonia era de 895 miliarde de zloţi, sumă în care sunt incluse împrumuturile către gospodării şi companii. Ponderea creditelor neperformante era de aproximativ 8%. Rata creditelor ipotecare neperformante denominate în franci elveţieni era de 3,1%. Potrivit Citibank, la un curs de schimb euro/franc elveţian de 1, costurile serviciului datoriilor pentru gospodăriile poloneze ar creşte cu aproximativ 17%, sau mai puţin de 0,2% din PIB. Analiştii băncii americane apreciază că impactul pe care întărirea francului elveţian îl va avea asupra consumului din Polonia va fi amortizat de reducerea preţurilor combustibilului.

„Toată treaba a fost de cât de autocrat eşti pregătit să fii cu băncile“

Autorităţile ungare au ales, în schimb, să acţioneze mai hotărât atunci când pericolul creditării în valută a devenit evident, iar măsurile luate în Ungaria forţează băncile să suporte cea mai mare parte a impactului. Anul trecut a fost implementat un mecanism prin care ipoteci de 10-12 miliarde de franci elveţieni sunt transformate în credite în forinţi la un curs de 256,6 forinţi pe franc. Cursul actual este de aproximativ 320 de forinţi pe franc. Banca centrală sprijină conversia, dar pentru că în rezervele valutare are mai mulţi euro decât franci, finanţează operaţiunea în euro. Pentru a evita să fie ele însele atinse de riscurile cursului de schimb, băncile, de îndată ce au aflat care le sunt obligaţiile financiare în mecanismul de conversie, şi-au acoperit necesarul de franci de pe piaţa futures. Acum, din punctul de vedere al datoriilor ipotecare în franci, în Ungaria expunerea este zero.

„Să fim cinstiţi. Este vorba doar de noroc. Toată lumea din Europa de Est ştia că este o problemă. Toată treaba a fost de cât de autoritar eşti pregătit să fii cu băncile“, apreciază Tatha Ghose, analist la Commerzbank.

Însă gospodăriile maghiare au şi altfel de credite în valută, precum cele pentru achiziţia de automobile, echivalente cu 1,7 miliarde de euro la mijlocul anului trecut. Rata de neperformanţă a acestor 377.000 de împrumuturi era de 20% în al doilea trimestru al anului trecut.

De asemenea, companiile mici şi mijlocii au datorii în valută, dar volumul acestora s-a redus în 2014 doarece companiile le-au refinanţat cu ajutorul unei scheme de finanţare oferite de banca centrală. Citibank a calculat că expunerea totală a companiilor ungare la creditele în franci elve­ţieni ar putea fi de 2-4 mld. euro.

 

Durerea provocată în alte state din Europa Centrală şi de Est de „explozia“ francului elveţian

Austria

În Austria, creditele denominate în franci elveţieni contractate de populaţie şi companii erau echivalente cu aproape 30 de miliarde de euro la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, potrivit datelor băncii centrale, care nu a oferit însă informaţii privind rata creditelor neperformante, scrie Thomson Reuters. Autorităţile financiare austriece au interzis în 2008 acordarea de credite noi în monedă străină.

Croaţia

Portofoliul total de credite al băncilor din Croaţia este de 36 de miliarde de euro, iar din acestea 10% reprezintă împrumuturi în franci elveţieni. Cea mai mare parte dintre acestea sunt credite de retail. La sfârşitul lunii septembrie, 17,4% din împrumuturile în franci erau neperformante. Surse din industria de profil au asigurat că băncile pot rezista defaultului total pe credite în franci. Aproximativ 60.000 de croaţi au datorii în franci elveţieni. Unele estimări plasează la 300.000 numărul persoanelor care vor fi afectate de aprecierea francului. Croaţia are o populaţie de 4,2 milioane de locuitori.

Serbia

În al treilea trimestru al anului trecut, creditarea în franci elveţieni sau indexată la franci avea o pondere de 8,5% din totalul creditelor în monedă străină, iar cea în euro de 84%. De asemenea, depozitele bancare în euro reprezentau 67% din total.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466