Business Internaţional

Polonia înaintează cu paşi repezi spre dezvoltarea industriei gazelor de şist

România este pe locul patru în Europa la rezervele de gaze de şist, după Polonia, Franţa şi Ucraina. SUrsa foto - AFP

România este pe locul patru în Europa la rezervele de gaze de şist, după Polonia, Franţa şi Ucraina. SUrsa foto - AFP

Autor: Daniela Stoican

15.09.2014, 00:04 977
Polonia are 65 de puţuri şi sonde de foraj pentru explorarea gazelor de şist, mai multe decât orice alt stat european, şi intenţionează să foreze 50 de puţuri noi pe an în următorii ani în ceea ce reprezintă cel mai ambiţios proiect din Europa de dezvoltare a industriei şistului, scrie EurActiv. Companii americane, canadiene, irlandeze, italiene, dar şi poloneze se bat pe gazele de şist poloneze.

Polonia a oferit 82 de concesiuni pentru prospectarea hidrocarburilor neconvenţionale, dintre care 72 sunt pentru gaze de şist. Printre companiile care au câştigat concesiuni se numără cele americane Chevron şi ConocoPhillips şi companii mari poloneze precum PGNiG şi Grupa Lotos, potrivit unui document obţinut de EurActiv de la guvernul polonez.

Polonia are cele mai mari resurse de gaze de şist din Europa, exceptând Federaţia Rusă, potrivit unei analize a Administraţiei americane pentru Informaţii în domeniul Energiei. Estimările au fost făcute în lipsa unor foraje de explorare. În Polonia dezvoltarea industriei şistului este susţinută de populaţie în proporţie de 73%. Spre comparaţie, România este pe locul patru în Europa la rezervele de gaze de şist, după Polonia, Franţa şi Ucraina, însă explorarea lor s-a lovit de opoziţia opiniei publice.

Lista completă a companiilor care au câştigat concesiunile pentru explorarea şistului conţine nume precum Chevron, ConocoPhillips, BNK din SUA, PGNiG, Grupa Lotos, Petrolinvest, PKN Orlen şi Winsent Oil & Gas din Polonia, LNG Energy şi Kaynes Capital din Canada, San Leon Energy din Irlanda, Mac Oil Spa din Italia, Basgas Pty din Australia, Cuadrilla Resources Limited din Marea Britanie şi Moorfoot Trading Limited din Cipru. În România gazele de şist sunt explorate de Chevron.

 

Incertitudini

Autorităţile poloneze s-au angajat să îndeplinească recomandările legate de protejarea mediului făcute de UE după ce EurActiv a publicat în ianuarie o primă versiune a planurilor de explorare.

„Suntem foarte dornici să aplicăm aceste recomandări, facem tot ce putem pentru a aplica recomandările cât mai îndeaproape”, a declarat un expert polonez. El a explicat că toate cele 65 de sonde de explorare sunt monitorizate şi că nu există nicio dovadă de poluare sau de contaminare a solului.

Polonia şi-a modificat legislaţia din sectorul geologic şi al mineritului pentru a o pune în acord cu recomandările UE, iar noua legislaţie a fost adoptată în doar câteva luni, faţă de câţiva ani, cât durează în mod obişnuit modificarea legilor.

Experţii din domeniu spun că analizele diferă privind măsura în care nevoia de gaze a Poloniei va putea fi acoperită cu gazele de şist.

„Ceea ce poate fi spus fără urmă de îndoială este că gazele de şist pot juca un rol în mixul energetic al Poloniei, care în prezent este de 16 miliarde  de metri cubi de gaze pe an. Deci un miliard, două, trei de metri cubi pe an în plus fac diferenţa”, afirmă expertul.

Gazele naturale eliberate din şist produc prin arderemult mai puţină poluare decât combustibilii din petrol sau cărbunele, deşi nu sunt o sursă de energie curată, insistă Andrzej Kassenberg, preşedintele Institutului pentru Eco-Dezvoltare din Varşovia.

Organizaţia Poloneză a Industriei de Explorare şi Exploatare, care cuprinde aproape toate companiile din Polonia implicate în explorarea şi extracţia de gaze de şist, a salutat modificarea Legii Geologiei şi Mineritului din Polonia.

„Legea care a fost adoptată în sfârşit (în august – n.red.) a inclus, spre mulţumirea noastră, câteva dintre principalele chestiuni problematice pentru industrie. Una importantă este că NOKE (operatorul deţinut de stat – n.red.) nu mai trebuie să participe în mod obligatoriu la toate investiţiile noi”, arată asociaţia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO