• Leu / EUR4.7354
  • Leu / GBP5.3123
  • Leu / USD4.2654
Business Internaţional

Polonia se înarmează cu rachete Patriot din SUA şi elicoptere Eurocopter din Franţa

Polonia se înarmează cu rachete Patriot din SUA şi elicoptere Eurocopter din Franţa

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

22 apr 2015 363

Rachetele de tip Patriot, produse de compania americană Raytheon, au fost selectate în detrimentul celor fabricate de americanii de la MBDA şi de grupul multinaţional francez Thales, care a oferit rachete de tip Aster-30 în cadrul licitaţiei pentru dotarea "Wisla" (Vistula), componenta antirachetă al viitorului scut polonez.

În total, opt baterii de rachete de tip Patriot urmează să fie livrate până în 2025, dintre care două în primii trei ani de la semnarea contractului. În cadrul acordului, industria poloneză a Apărării a obţinut acces la tehnologie, ceea ce-i va permite să menţină în mod independent sistemul după livrare.

Valoarea contractului nu a fost făcută publică, însă potrivit unor estimări este vorba despre 10-12 miliarde de zloţi (2,5-3 miliarde de euro).

Preşedintele Bronislaw Komorowski a declarat că detaliile urmează să fie negociate în mod direct. Ministrul polonez al Apărării Tomasz Siemoniak urmează să efectueze o vizită în Statele Unite în mai.

Varşovia se pregăteşte, de asemenea, să anunţe o licitaţie în vederea achiziţionării unor sisteme antiaeriene în cadrul componentei "Narew" (un afluent al Vistulei) a scutului antirachetă polonez.

- Elicoptere franţuzeşti

Executivul a anunţat totodată că Polonia urmează să achiziţioneze 50 de elicoptere Eurocopter de tip EC725, produse de către Airbus Helicopters în Franţa.

Trei firme au depus oferte de elicoptere militare multirol. Celalte două sunt Sikorsky Aircraft Corporation şi Agusta Westland PZL Swidnik.

Iniţial se urmărea achiziţionarea a 70 de elicoptere, însă Guvernul a decis o amânare în cazul unora dintre elicopterele de transport, în contextul în care elicopterele de tip Mi-17, de fabricaţie sovietică, folosite în prezent, pot rămâne în serviciul forţelor armate poloneze în viitorul apropiat.

Contractul cu Eurocopter prevede achiziţionarea a 34 de elicoptere "specializate" în lupta antisubmarin, destinate forţelor speciale şi evacuării medicale, iar alte 16 exclusiv pentru transport de trupe.

Potrivit adjunctului ministrului polonez al Apărării Czeslaw Mroczek, valoarea contractului revizuit este de 13 miliarde de zloţi (3,2 miliarde de euro), iar aeronavele urmează să fie livrate în doi ani.

- Sindicate şi patronate poloneze din industria apărării protestează

Atribuirea contractelor a provocat critici în ţară, potrivit postului.

Candidatul prezidenţial al partidului Lege şi Justiţie (PiS, opoziţie) Andrzej Duda a criticat alegerea unei firme străine pentru livrarea elicopterelor, în detrimentul elicopterelor produse în Polonia.

CEO-ul companiei PZL Agusta-Westland Swidnik, Krzysztof Krystowski, a declarat că societatea sa analizează decizia Varşoviei din perspectivă juridică. El a atras asupra consecinţelor economice ale acordării contractului firmei franceze.

Sindicatele de la fabricile PZL plănuiesc acţiuni de protest la Varşovia, în încercarea de a invalida decizia Executivului.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7354
Diferență: 0,0761
Ieri: 4.7363
Azi: 4.2654
Diferență: -0,4411
Ieri: 4.2946
Azi: 5.3123
Diferență: 0,5813
Ieri: 5.2937
Azi: 4.3212
Diferență: -0,1617
Ieri: 4.3363