Business Internaţional

Portugalia calcă pe urmele Greciei: a descoperit o "gaură" de peste 1 mld. euro în finanţele publice

Portugalia calcă pe urmele Greciei: a descoperit o "gaură" de peste 1 mld.  euro în finanţele publice

Insula Madeira

Autor: Marius Oncu

16.09.2011, 16:48 2117

Banca Portugaliei a anunţat, vineri, că insula Madeira, o mică regiune autonomă a ţării, a raportat în ultimii ani datorii cu 1,1 miliarde euro mai mici decât cele reale, situaţie care pune noi presiuni asupra statului să respecte ţintele bugetare asumate prin programul de ajutor financiar extern.

Potrivit băncii centrale, o evaluare a conturilor regiunii Madeira a arătat că autorităţile insulei nu au raportat datorii de 1,1 miliarde de euro în perioada 2008-2010. Impactul acestei descoperiri asupra deficitului bugetar este estimat la 0,3% din PIB, scrie cotidianul Wall Street Journal.

UE şi FMI au pus la dispoziţia Portugaliei, în luna mai, un pachet de ajutor financiar de 78 miliarde de euro, după ce nivelul ridicat de îndatorare al ţării a cauzat creşterea până la un grad nesustenabil a costurilor de împrumut de pe pieţele financiare.

Banca a calificat drept "grave" omisiunile şi a adăugat că nu cunoaşte alte cazuri similare.

În prima parte a anului, UE a arătat că regiunea Madeira este responsabilă de un deficit de 500 de milioane de euro în finanţele statului pe 2011.

Ultima descoperire va avea un impact negativ asupra capacităţii Portugaliei de a respecta ţinta de de deficit bugetar pentru acest an, de 5,9% din PIB. Anul trecut, Portugalia a avut un deficit de 9,1% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO