Efect de domino
Denunţul lui Birkenfeld a produs un şoc uriaş, declanşând investigaţii la nivel global. În 2009, Statele Unite au forţat UBS să achite o amendă de 780 de milioane de dolari şi să recunoască ascunderea unor informaţii esenţiale - cu alte cuvinte, banca a trebuit să dezvăluie secretul elveţian. În 2014, Credit Suisse a acceptat vina şi a anunţat că va plăti amenzi în valoare de 2,6 miliarde de dolari. Anchetatorii americani au urmărit traseul banilor, iar acesta i-a dus în state precum Israel sau India.
În tot acest timp, IRS a început să ofere tot mai multe beneficii celor care decideau să dezvăluie informaţii despre practici ilegale din sistemul bancar. Peste 50.000 de americani au acceptat să colaboreze cu instituţia, iar asta a adus peste 7 miliarde de dolari în conturile trezoreriei americane. La finalul anului 2013, IRS oferise deja peste 53 de milioane de dolari unui număr de 122 de denunţători; informaţiile primite de la aceştia aduseseră în jur de 367 de milioane de dolari în conturile instituţiei.
Înţelegând cât de mare era de fapt nivelul fraudelor, Congresul american a adoptat în 2010 o lege menită să forţeze băncile din toată lumea să trimită celor de la IRS lista conturilor deţinute de cetăţeni americani.
Experţii sunt de părere că a devenit mult mai greu să ascunzi banii în bănci aflate în alte state, iar în viitorul apropiat acest lucru ar putea deveni chiar imposibil. Acest fapt i se datorează, în mare măsură, lui Bradley Birkenfeld.
Practicile ilegale sunt frecvente şi astăzi, iar problema este că guvernul american, Uniunea Europeană şi alte state din America de Sud şi Asia fac prea puţine pentru a corecta această situaţie, crede Birkenfeld. „Ceea ce trebuie să facă toţi aceşti actori este să discute modul în care pot identifica, pedepsi şi apoi eradica această problemă la nivel global. Dacă Elveţia nu reuşeşte să se conformeze legilor din alte ţări în ceea ce priveşte evaziunea fiscală şi spălarea de bani, cea mai bună soluţie ar fi ca toată lumea să boicoteze băncile elveţiene până când acestea acceptă să opereze sub aceleaşi reguli.”
Despre cartea pe care a scris-o şi care este publicată în mai multe limbi şi în ţări de-a lungul lumii spune că a făcut acest lucru „pentru a susţine povestea mea şi pentru a ajuta oamenii să înţeleagă exact ce s-a întâmplat”. „Următorul meu proiect va fi realizarea unui documentar, iar apoi mă voi ocupa de un film pentru marile ecrane.” Sunt foarte mulţi oameni care nu au nicio legătură cu practicile de a transfera banii în offshore-uri, spune bancherul. „Nu vreau să îi conving pe aceştia de nimic, dar îmi doresc ca oamenii cinstiţi, care îşi plătesc taxele, să înţeleagă pe deplin că tot ceea ce am făcut a fost corect şi justificat.”
Băncile trebuie să fie supuse unor norme mai stricte, trebuie supravegheate mai atent, crede Birkenfeld. Instituţiile bancare au abuzat de încrederea publicului şi trebuie acum să accepte un nou mod de funcţionare. „Românii merită mai mult şi băncile ar trebui să aibă rolul de a ajuta oamenii să îşi cumpere case, de a porni afaceri şi de a finanţa educaţia copiilor - este o condiţie fundamentală pentru succesul României.”
Birkenfeld a decis să doneze toate încasările de pe urma vânzărilor de pe plan local unei asociaţii caritabile din România, sperând că asta va ajuta oamenii să înţeleagă cât de importante au fost acţiunile sale. „Mie personal îmi va permite să aduc o contribuţie cauzelor caritabile de aici. Şi, de ce nu, le va da oamenilor curaj să denunţe practici ilegale precum frauda sau corupţia.”
Oamenii au perceput în diferite feluri povestea lui Bradley Birkenfeld, influenţaţi probabil şi de lumina în care instituţiile media au ales să îl prezinte pe bancherul devenit denunţător. Un lucru rămâne însă cert: Birkenfeld s-a ridicat împotriva sistemului atunci când nimeni altcineva nu era dispus să o facă, iar asta a setat un precedent în zona instituţiilor bancare. El a renunţat la o viaţă lipsită de griji, aşa cum era cea dusă de bancherii marilor bănci, pentru a aduce la lumină neregulile care se ascundeau în spatele teancurilor de hârtii. Un pasaj din carte ilustrează poate cel mai bine acest lucru: „Nu că nu-mi făcea plăcere, dar nu puteam să nu privesc în jos din când în când şi să nu înghit în sec. În atmosfera rarefiată în care lucram, soarele era strălucitor şi norii pufoşi erau poleiţi cu aur; însă acolo jos, pe undeva, zornăiau lanţurile, temniţele duhneau a transpiraţie şi un lac de lavă fierbea şi bolborosea”.
