Business Internaţional

Prăbuşirea cotaţiilor petrolului anunţă ieftinirea gazelor ruseşti. Grecii se aşteaptă la reduceri de 20% în T1, iar ucrainenii de cel puţin 9%

Ruşii au închis robinetul de gaze către ucraineni în iunie din cauza unei dispute legate de preţ şi datorii neplătite. Livrările au fost reluate luna aceasta după ce cele două părţi au semnat o înţelegere temporară pentru perioada de iarnă.

Autor: Bogdan Cojocaru

17.12.2014, 20:01 1328
Colapsul preţului petrolului reduce o povară financiară care apasă pe o mare parte din statele UE şi mai ales pe ţările ale căror sectoare energetice sunt puternic dependente de importurile de gaze ruseşti precum cele baltice, Ungaria, Bul­garia, Austria, Polonia şi chiar Ger­mania. România s-a bazat pentru consumul de gaze de anul acesta în principal pe producţia internă. Ponderea importurilor de gaze ruseşti a fost de doar 11%. 

Viceministrul grec al energiei Makis Papageorgiou a declarat că guvernul se aş­teaptă ca în primul trimestru al anului vi­itor preţurile gazelor naturale furnizate industriei şi gospodăriilor să scadă cu 20%, scrie Greek Reporter.

Ieftinirea s-ar adăuga discountului de 15% obţinut anul trecut în negocierile dintre compania elenă de gaze naturale DEPA şi monopolul rus al exporturilor de gaze Gazprom.

Papageorgiou a subliniat că preţurile petrolului sunt aşteptate să-şi continue căderea şi că analiştii estimează că punctul de minim al ţiţeiului destinat pieţei americane va fi de 40 de dolari pe baril, ceea ce va avea efecte pozitive asupra economiei greceşti.

 

Scăderea preţului petrolului se prelungeşte

Petrolul Brent, extras din Marea Nordului, se tranzacţiona la mijlocul şedinţei de ieri în scădere cu peste 1%, la 59,3 dolari pe baril, aproape de minimul ultimilor cinci ani şi jumătate stabilit în ziua anterioară. Brentul s-a ieftinit cu peste 40% din iunie. La New York, ţiţeiul destinat pieţei americane cu termen de livrare în ianuarie se tranzacţiona în scădere cu 1,5%, la aproximativ 55 de dolari barilul, potrivit The Wall Street Journal.

Şeful companiei ucrainene de gaze naturale Naftogaz, Andriy Kobolev, a afirmat că preţurile gazelor furnizate Ucrainei de Rusia s-ar putea să scadă la mai puţin de 340 de dolari pe mia de metri cubi în primul trimestru din 2015, de la 375 de dolari pe mia de metri cubi în al patrulea trimestru al acestui an din cauza declinului accentuat al cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale.

Potrivit actualulul contract dintre Kiev şi Gazprom, preţul gazelor ruseşti livrate Ucrainei depinde de cotaţia petrolului, notează agenţia Thomson Reuters.

Rusia a sistat exporturile de gaze către Ucraina în iunie din cauza unei dispute legate de preţ şi datorii neplătite. Livrările au fost reluate luna aceasta după ce cele două părţi au semnat o înţelegere temporară pentru perioada de iarnă.

Ucraina, un stat a cărui economie deja şubrezită de ani de management greşit şi acum blocată de un război al armatei cu separatişti proruşi, intenţionează să cumpere un miliard de metri cubi de gaze naturale în decembrie.

„Declinul preţurilor petrolului a avut deja efecte asupra preţului gazelor naturale. Chiar din primul trimestru al anului viitor preţurile se vor duce sub 340 de dolari pe mia de metri cubi“, a spus CEO-ul Naftogaz.

El a adăugat că preţurile în Europa se vor situa, probabil, la 250-300 de dolari pe mia de metri cubi în iulie. Ucraina importă gaze şi din Europa.

 

Stocuri mai mici

În cele 28 de state membre ale UE, stocurile de gaze naturale s-au redus cu aproape 10% începând cu 1 octombrie, comparativ cu o scădere de 8% în aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Bloomberg, care citează date ale Gas Infrastructure Europe, un grup de lobby din Bruxelles. Importurile europene de gaze ruseşti au picat luna trecută cu 25% în raport cu 2013, se arată într-un comunicat al Gazprom.

Rusia acoperă aproximativ 30% din cererea de gaze naturale a UE, în principal prin contracte pe termen lung în care preţurile sunt corelate cu cele ale petrolului. Colapsul cotaţiilor ţiţeiului va începe să se propage în contractele de gaze naturale în primul trimestru al anului viitor în condiţiile în care cele mai multe acorduri includ un decalaj de şase până la nouă luni, potrivit băncii americane Citigroup.

„Cumpărătorii europeni se folosesc de flexibilitatea din contractele cu Gazprom pentru a importa cantităţi minime şi, printre altele, din această cauză vedem retrageri mai mari decât anul trecut din depozite. Având în vedere vremea caldă, Europa retrage mai mult decât ar fi trebuit“, a spus Moses Rahnama, analist la Energy Aspects.

Germania, cel mai mare client european al Gazprom, şi-a redus consumul de gaze destinate încălzirii în condiţiile în care trece prin cel mai cald an din istoria modernă. Banca franceză Société Générale estimează că în opt state membre ale UE care reprezintă 63% din consumul total european utilizarea gazelor naturale s-a redus cu 11% anul acesta.

În timp ce companiile de utilităţi s-ar putea să întârzie achiziţiile de gaze ruseşti pentru a profita de preţurile mai mici, Gazprom limitează cantităţile pentru „a evita colapsul preţurilor gazelor“, a explicat Thierry Bros, analist la Société Générale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO