Business Internaţional

Pregătiri de război? O ţară europeană anunţă că bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani vor fi recrutaţi în armată

Pregătiri de război? O ţară europeană anunţă că...

Autor: Petru Mazilu

15.07.2022, 21:59 26512

Autorităţile din Letonia anunţă că toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, vor fi recrutaţi în armată în următorii cinci ani, potrivit CNN.

Conscripţia va fi introdusă pentru toţi cetăţenii de sex masculin din Letonia cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, a anunţat luni Ministerul Apărării.

În următorii cinci ani, toţi cetăţenii de sex masculin din acest interval de vârstă „vor trebui să aleagă unul dintre cele patru tipuri de serviciu militar: Serviciul de Stat de Apărare, Garda Naţională, Curs universitar de comandant de secţie sau servicii alternative la Ministerul de Interne, Sănătate sau Asistenţă Socială", a precizat ministerul într-un comunicat de presă.

Cetăţenilor de sex feminin din această grupă de vârstă li se vor oferi „aceleaşi oportunităţi pe bază de voluntariat", a precizat ministerul.

„Populaţia trebuie să realizeze că, pentru a supravieţui, trebuie pur şi simplu să creştem ponderea populaţiei care a primit pregătire militară şi este pregătită să se angajeze în luptă. Acest lucru ar trebui să reducă riscul ca Rusia să atace Letonia", a declarat ministrul apărării Artis Pabriks.

Pabriks a adăugat că „anul 2014 ne-a făcut să ne concentrăm mai mult pe reînarmarea şi pe o mai bună pregătire de luptă a unităţilor forţelor noastre armate. Aceste obiective au fost atinse cu succes".

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO