Business Internaţional

Pregătiţi-vă de impact! Recesiunea se apropie cu viteză, propulsată de austeritate şi criza din zona euro

Pregătiţi-vă de impact! Recesiunea se apropie cu viteză, propulsată de austeritate şi criza din zona euro

Vicepremierul polonez Waldemar Pawlak le-a cerut liderilor europeni să evite limitarea creşterii economice. Polonia este singurul stat din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei economice

Autor: Bogdan Cojocaru

15.12.2011, 00:06 1645

Austeritatea a devenit cuvântul de ordine în Europa şi rezonează mai puternic ca oricând în zona euro, zonă în care încrederea în economie a atins cotele de alarmă. Tot mai multe state europene înrăutăţesc estimările economice, ale Greciei fiind cele mai sumbre, iar toate semnalele indică recesiune în uniunea monetară pentru anul viitor, una uşoară dacă i se va găsi rezolvare crizei datoriilor sau una acută în cazul în care criza continuă. România va fi direct afectată de turbulenţele economice din zona euro având în vedere conexiunile financiare şi comerciale cu statele membre ale blocului monetar.

"Mulţi spun că zona euro este în recesiune şi acest lucru înseamnă că perspectivele pentru prima jumătate a anului viitor sunt sumbre şi că se preconizează o continuare a recesiunii", spune analistul economic Laurian Lungu. Fondul Monetar Internaţional (FMI) anticipează o scădere economică de 6% pentru Grecia în acest an, al patrulea de recesiune, mult mai mare decât cea de 4,5% estimată anterior. Guvernul de la Atena a revizuit, de asemenea, proiecţia de scădere economică pentru anul acesta de la 3,8% la 5,5%. Pentru 2012, FMI estimează că economia se va contracta cu 3%, scrie The Wall Street Journal.

"Economia evoluează mai slab decât am anticipat. Încrederea investitorilor nu s-a refăcut pe cât am sperat, având în vedere turbulenţele neaşteptate din alte state de la periferia zonei euro, incesrtitudinile legate de cum i se răspunde crizei, dar şi incertitudinile privind implicarea sectorului privat în reducerea datoriilor Greciei. Cu toate acestea, cel mai important factor este încetinirea ritmului de implementare a reformelor structurale în acest an", se arată într-un raport al FMI.

Banca centrală a Estoniei a redus, de asemenea, estimarea de creştere economică pentru anul viitor de la 4,2% la 1,9% şi nu exclude posibilitatea intrării ţării în recesiune din cauza problemelor zonei euro.

Pentru Olanda, Biroul pentru Analiză de Politică Economică anticipează o scădere a economiei de 0,5% anul viitor. Biroul, care consiliază guvernul olandez, estima în septembrie o creştere de 1%. Instituţia şi-a revizuit, de asemenea, estimarea privind defictul bugetar al Olandei pentru anul viitor de la 2,9% la 4,6%, ceea ce subliniază modul în care turbulenţele economice aduc finanţele în "haos", notează agenţia Thomson Reuters.

Liderii europeni ar trebui să înceteze "să mai joace teatru" şi să evite să limiteze creşterea economică în procesul de a crea o uniune fiscală mai strânsă, a declarat vicepremierul polonez Waldemar Pawlak, citat de Bloomberg. Polonia este singurul stat din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei economice.

Perspectivele economice ale Europei pentru anul viitor sunt atât de sumbre încât 2011, cu toată agonia din zona euro, va rămâne în amintire ca unul frumos, scrie agenţia.

"Două lucruri din Europa sunt devastatoare pentru economie. Unul este austeritatea fiscală din multe state în care statul este un angajator major, dar este forţat să reducă locurile de muncă. Aceasta duce la creşterea şomajului. Apoi, băncile însăpresc condiţiile de creditare", spune Michael Gregory, economist la BMO Capital Markets.

Institutul de analiză IHS anticipează că economia Portugaliei va scădea cu 3% anul viitor.

În zona euro, economia s-ar putea contracta cu 0,8% în 2012, din cauza crizei creditului, a austerităţii şi a posibilei ieşiri a Greciei din zona euro, apreciază analiştii firmei de cercetare Roubini Global Economics, a economistului de la Universitatea din New York Nouriel Roubini.

"Austeritatea fiscală de la periferia zonei euro, dar şi cea din statele centrale ar putea aduce economia regiunii la -1,8% în 2013, iar un deznodământ dezordonat al crizei ar putea împinge şi mai mult în jos economia zonei euro, dar şi pe cea globală", notează Roubini Global Economics, care apreciază la 50% probabilitatea ca SUA să intre în recesiune în 2012.

Ce probabilitate este ca România să intre în recesiune şi ce poate face pentru a amortiza şocul din Vest?

"Probabilitatea depinde de cât de intens e noul val de recesiune. Pentru România, ce contează ca să evite o recesiune, este ca costul de finanţare, de refinanţare, costul datoriei publice să nu descurajeze sectorul privat, iar cheltuielile bugetare să nu fie ridicate", apreciază fostul ministru de finanţe Daniel Dăianu.

România este vulnerabilă deoarece, printre altele, nu se fac investiţii. De aceea ar trebui ca absorţia fondurilor europene să fie componenta compensatorie, consideră el.

"Însă ea nu poate face prea mult. În privinţa execuţiei bugetare, pentru ca aceasta să nu devină prociclică, trebuie să atragem fonduri europene foarte mult, să eficientizăm cheltuirea banilor, să avem grijă mai mare cu modul în care îi folosim, să atragem investiţii străine. E greu, dar trebuie să încercăm", a spus Daniel Dăianu.

Din punctul de vedere al sectorului creditării, dacă băncile străine îşi reduc expunerile pe România, întrebarea este dacă există altele care să le înlocuiască. Acest lucru înseamnă că ar trebui ca CEC, Banca Transilvania şi alte bănci străine să fie doritoare să le înlocuiască pe cele străine care îşi reduc expunerile pe România, a menţionat Daniel Dăianu.

"România are toate şansele să intre în recesiune, pentru că nu luăm măsuri de stimulare a cererii şi pentru că nu există precedente pentru o politică de contracţie fiscală expansionistă", a afirmat economistul Liviu Voinea.