Business Internaţional

Pregătiţi-vă portofelele, băncile îşi schimbă politicile: Cea mai mare bancă europeană vrea să taxeze clienţii până şi pentru conturile curente, după ce profitul a scăzut cu 35% din cauza pandemiei

Pregătiţi-vă portofelele, băncile îşi schimbă...

Autor: Eduard Ivanovici

01.11.2020, 11:26 9004

Profiturile HSBC, cea mai mare bancă din Europa, au scăzut cu 35% în ultimul trimestru, iar veniturile au suferit un declin de 11%. Între timp, compania a declarat că plănuieşte să îşi taxeze clienţii pentru o serie de servicii standard, precum conturile curente, conform Sky News.

„Vom fi nevoiţi să taxăm serviciile de bază în unele pieţe deoarece, în contextul actual, pierderile vor deveni tot mai mari”, a declarat CFO-ul Ewen Stevenson.

Profiturile înainte de taxe ale HSBC au ajuns la 2,4 miliarde de lire în T3, faţă de 3,7 miliarde în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Banca a declarat că va reduce masiv costurile şi va tăia până la 35.000 de locuri de muncă. De asemenea, compania a anunţat că plănuieşte să vândă operaţiunile din Franţa şi îşi va minimiza prezenţa în Statele Unite. Până în 2022, costurile multinaţionalei vor fi reduse cu 24 de miliarde de lire, cu mult sub cheltuielile operaţionale din 2019 – 32 de miliarde de lire.

Multinaţionala a pus deoparte între 8 şi 13 miliarde de lire pentru creditele neperformante, de vreme ce se aşteaptă la o creştere a numărului de oameni care nu vor fi în stare să îşi onoreze plăţile din cauza pandemiei de COVID-19.

La apogeu, banca angaja peste 300.000 de oameni, însă după criza financiară din 2008, HSBC a vândut din afaceri şi a părăsit unele ţări, printre care se numără Brazilia în 2016.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO