Business Internaţional

Premieră în lumea medicală: Prima inimă robotizată este în dezvoltare. Când va fi gata proiectul şi la ce nivel se ridică costurile de dezvoltare

Premieră în lumea medicală: Prima inimă robotizată...

Autor: Ana Obretin

23.01.2020, 14:13 466

Prima inimă robotizată, obţinută cu ajutorul celulelor stem şi al biotehnologiei, este proiectul în dezvoltare cu ajutorul căruia o echipă de cercetători olandezi speră să găsească o soluţie pentru criza transplantului de organe, potrivit The Telegraph.

Inima robotizată, care ar putea fi disponibilă în aproximativ un deceniu, a fost inclusă pe lista scurtă de proiecte ce ar putea obţine o finanţare de 30 de milioane de lire sterline din partea British Heart Foundation (BHF), care caută "noi abordări radicale" pentru a vindeca maladii cardiace grave.

Coordonatorul proiectului, profesorul Jolanda Kluin, de la Centrul Medical al Universităţii din Amsterdam, spune că s-a simţit inspirată când a văzut o stea de mare robotizată, cu tentacule moi, care se puteau contracta ca muşchiul inimii.

În timp ce cercetătorii sunt la decenii distanţă de obţinerea unei inimi vii pornind de la celulele pacientului, organul hibrid propus de olandezi pare a fi o soluţie viabilă în cazul insuficienţei cardiace. Muşchii cardiaci artificiali robotizaţi imită inima umană, deci hibridul bate ca un cord real, a spus Kluin.

Inima hibrid wireless - fapt ce oferă bolnavului libertate de mişcare - este acoperită cu celulele pacientului, prevenindu-se astfel cheagurile de sânge, infecţiile şi reacţiile adverse.

Sursa de energie ar fi instalată într-o jachetă şi s-ar conecta la cord cu ajutorul uui circuit implantat sub piele.

Numai în Marea Britanie, există 7 milioane de persoane cu maladii cardiace, iar 152.000 mor anual din această cauză. Pentru mulţi, singura soluţie este transplantul, dar numărul donatorilor este mic. În 2018-2019 s-au efectuat 178 de transplanturi de inimă, însă circa 20 de pacienţi au murit în timp ce aşteptau un cord. Chiar şi când există disponibilitate, este posibil ca organismul pacientului să respingă inima.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO