Business Internaţional

Premierul britanic Boris Johnson i-ar putea solicita Reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului

Premierul britanic Boris Johnson i-ar putea solicita...

Autor: Bianca Pavaluca, Mediafax

28.08.2019, 12:03 485

Prim-ministrul britanic Boris Johnson i-ar putea cere Reginei Elizabeth a II-a să suspende Parlamentul, pentru a nu bloca planul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, conform BBC şi Reuters.

„Am înţeles că Regina ar putea fi rugată să suspende Parlamentul astăzi. Ea este în Balmoral. Am o singură sursă. Neconfirmată”, a transmis Nick Robinson, jurnalist BBC, prin intermediul unei postări publicate pe Twitter.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a refuzat să excludă ideea suspendării Parlamentului, pentru a lăsa Guvernului toate opţiunile posibile pentru realizarea Brexit.

Suspendarea Parlamentului ar urma să aibă loc în data de 10 septembrie, ceea ce înseamnă că parlamentarii nu vor mai avea timp să adopte decizii care ar împiedica ieşirea din UE la finalul lunii octombrie.

Dominic Grieve, un critic al Brexit, a transmis că decizia este „un act scandalos” şi a avertizat că ar putea duce la o moţiune de cenzură împotriva lui Boris Johnson.

O sursă guvernamentală, citată de BBC, a apărat decizia: „Este momentul ca un nou Guvern şi noi parlamentari să decidă planul pentru Marea Britanie după ieşirea din Uniunea Europeană”.

Conform BBC, puţini miniştri erau la curent cu dorinţa Guvernului de a suspenda Parlamentul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO