Business Internaţional

Premierul Canadei, Justin Trudeau, se află în vizită în Ucraina, în cadrul eforturilor de continuare a susţinerii pentru Kiev

Premierul Canadei, Justin Trudeau, se află în vizită...

Autor: Mihai Draghici

10.06.2023, 15:41 40

Premierul Canadei, Justin Trudeau, se află în vizită în Ucraina şi a avut o întrevedere cu preşedintele Volodimir Zelenski, un semnal privind menţinerea solidarităţii cu Administraţia de la Kiev, în contextul eforturilor de respingere a invaziei militare ruse.

Conform postului canadian CBC News, Justin Trudeau a sosit sâmbătă la Kiev împreună cu vicepremierul canadian Chrystia Freeland.

Vizita neanunţată intervine în contextul în care forţele militare ucrainene au intensificat în ultimele zile atacurile pe linia frontului din sud-estul ţării, în cadrul contraofensivei anunţate de multe luni.

Justin Trudeau a asistat la o ceremonie de comemorare a militarilor ucraineni decedaţi în conflictul militar cu Rusia. S-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre continuarea asistenţei occidentale pentru respingerea invaziei militare ruse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO