Business Internaţional

Premierul Poloniei îşi recunoaşte insuccesele din acest an: şomajul ridicat şi cozile la medic

Premierul Poloniei îşi recunoaşte insuccesele din...

Autor: Ioana Tudor

31.12.2013, 16:47 214

Şomajul ridicat şi cozile la medic au fost cele mai mari insuccese ale guvernului polonez în 2013, scrie pe contul său de Twitter premierul Poloniei Donald Tusk, răspunzând astfel întrebărilor internauţilor.

Printre succesele din acest an ale guvernului, Tusk menţionează negocierile pentru budetul UE şi introducerea concediului de 12 luni pentru creşterea copilului, scrie publicaţia poloneză The Warsaw Voice.

Tusk pune pe lista succeselor cabinetului său şi reforma sistemului de pensii private, prin care o parte din primele fondurilor de pensii private vor fi transferate către oficiul de asigurări sociale (ZUS).

Te-ar putea interesa și:

Tusk a spus recent că va prezenta „un plan concret pentru Polonia” pentru 2014 după 6 ianuarie. Principala prioritate a guvernului polonez pentru anul viitor este aceea de a transforma „condiţia destul de bună” a economiei poloneze în condiţii de trai mai bune pentru polonezi, a spus premierul.

Alte priorităţi pentru 2014 sunt reducerea şomajului şi promovarea gazelor de şist ca sursă energetică, a adăugat Tusk.

Polonia, cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, este singura ţară din UE care a evitat recesiunea în timpul şi după criza economică mondială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels