Business Internaţional

Premierul Sloveniei, un alt actor devenit politician, sare la gâtul Comisiei Europene: „Avem nevoie de o Comisie Europeană care va respecta statul de drept, avem nevoie de o Comisie mai puţin politică.“

Marjan Sarec este unul dintr-un şir de comedianţi şi actori care au făcut tranziţia către politică în ultimii ani.

Marjan Sarec este unul dintr-un şir de comedianţi şi actori care au făcut tranziţia către politică în ultimii ani.

Autor: Catalina Apostoiu

22.04.2019, 00:04 238

Te-ai aştepta ca liderul unei mici ţări membre a UE, învestit cu mai puţin de un an în urmă, să aibă o atitudine de prudenţă cu privire la marile probleme din Bruxelles.

Nu este şi cazul premierului sloven, Marjan Sarec. Într-un interviu acordat Politico, fostul actor şi comendiant a acuzat Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker că este pornită împotriva ţării sale pe motive politice, şi-a spus părerea despre cine ar trebui să fie viitorul şef al Comisiei şi l-a declarat pe preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, nepotrivit pentru poziţia pe care o deţine.

Acesta a dezvăluit de asemenea că a transmis liderilor UE că Marea Britanie este asemeni unei persoane care încearcă să se sinucidă prin înecare şi riscă să-i tragă pe toţi după ea pentru că nu vrea să fie salvată.

Sarec s-a alăturat alianţei ALDE a partidelor liberale eu­ropene de-abia anul trecut, dar pare să fi adoptat rapid unele dintre punctele de discuţie ale acesteia. Mai presus de toate, aceasta înseamnă o luare în vizor a Partidului Popular Eu­ropean (EPPP) şi dominaţiei sale în cadrul instituţiilor UE.

În centrul supărării premierului de 41 de ani pe Comisia Europeană se află o dispută veche dintre ţara sa şi Croaţia cu privire la locaţia exactă a graniţei comune a acestora. Sarec a acuzat Comisia că este părtinitoare cu Croaţia pentru că guvernul acesteia este condus de un partid din EPP, iar preşedinţia Comisiei este în mâinile veteranului EPP Jean-Claude Juncker.

„Avem nevoie de o Comisie Europeană care va respecta statul de drept, avem nevoie de o Comisie mai puţin politică“, a declarat premierul sloven.

Sarec a adăugat că Slovenia şi alte ţări mai mici sunt de asemenea deranjate de ceea ce acesta a sugerat a fi o Comisie care favorizează ţările mai mari. Acesta a afirmat că vrea o Comisie care să apere mai mult ţările mai slabe. Comentariile de genul faimoasei remarci a lui Juncker că Franţei i se permite mai multă libertate în probleme fiscale „pentru că este Franţa“ este „ceea ce ne deranjează“, a declarat acesta.

Comisia a refuzat să răspundă direct criticilor lui Sarec. Un purtător de cuvânt al acesteia a remarcat că Juncker a lansat „în mod deliberat şi simbolic“ un dialog privitor la viitorul Europei în Slovenia, plătind tribut acesteia.

Sarec va fi unul dintre cei 28 de lideri ai UE (sau 27 dacă Marea Britanie va reuşi să iasă din UE până atunci) însărcinaţi să nominalizeze următorul preşedinte al Comisiei Europene către sfârşitul acestui an. Iar acesta are deja pe cineva în minte: pe Margrethe Vestager, comisarul european pe probleme de competiţie, care provine din familia politică ALDE şi este de asemenea dintr-o ţară relativ mică, Danemarca.

Mai multe detalii pe zfcorporate.ro

O altă ţintă a frustrărilor sale este preşedintele Parlamentului European Tajani, din Italia, care în ultimele luni a făcut remarci văzute ca sugerând o pretenţie italiană asupra unor teritorii din Slovenia şi Croaţia (deşi Tajani a negat un astfel de lucru) şi a declarat că Mussolini a ìfăcut lucruri bune“ pentru Italia.

Sarec a caracterizat comentariile lui Tajani ca fiind ìşocante“. Acesta a declarat că trebuie luate toate măsurile pentru a se asigura că următorul preşedinte al Parlamentului European nu este cineva tentat de revisionism istoric.

Sarec este unul dintr-un şir de comedianţi şi actori care au făcut tranziţia către politică în ultimii ani. Comediantul Beppe Grillo a fondat Mişcarea 5Stele aflată acum la putere în Italia. Iar Volodymyr Zelenskiy, un comediant fără niciun fel de experienţă politică, este preferat în alegerile prezidenţiale din Ucraina.

„Sunt încântat că Slovenia nu este singura ţară care urmează această cale“, a glumit Sarec atunci când a fost întrebat despre Zelenskiy.

Sarec a fost un comediant care imita politicieni înainte de a deveni la rândul său politician. Acesta a declarat că nu toţi actorii şi comedianţii ar fi politicieni buni, dar că unele atribute se potrivesc în ambele meserii.

„Pentru actorie, pentru comedie, trebuie să citeşti foarte mult, trebuie să observi foarte mult, trebuie să studiezi caractere şi nu este atât de simplu“, a declarat acesta. „În politică trebuie să ai curaj, să performezi, să ştii o mulţime de lucruri. Trebuie să înveţi rapid“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO