Business Internaţional

Preşedintele american Joe Biden „ia în vizor” exerciţiile militare ale Chinei din jurul Taiwanului, dar totuşi nu crede că acestea se vor intesifica

Preşedintele american Joe Biden „ia în vizor”...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

08.08.2022, 18:08 72

Preşedintele SUA, Joseph Biden, s-a declarat "preocupat", luni, de exerciţiile organizate de armata chineză în zone din jurul Taiwanului ca reacţie la vizita preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, dar nu crede că acţiunile militare chineze se vor intensifica.

"Sunt preocupat de amploarea manevrelor chineze. Dar nu cred că vor face altceva în plus faţă de ceea ce fac", a declarat Joseph Biden, conform agenţiei Reuters, în cursul unei deplasări în zonele afectate de inundaţii din statul american Kentucky.

Armata chineză a efectuat, ca reacţie la vizita la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, cele mai ample exerciţii aeriene şi maritime din jurul Taiwanului. Manevrele militare din jurul Taiwanului ar urma să se încheie luni, dar Beijingul a semnalat că ar putea continua în format limitat şi de rutină în anumite zone.

În replică, armata taiwaneză va lansa propriile exerciţii militare. "Ne vom antrena să simulăm contracararea atacurilor inamice asupra Taiwanului", a declarat luni Lou Woei-Jye, un purtător de cuvânt al Forţelor Maritime taiwaneze.

Taiwanul acuză China de continuarea în mod provocator a exerciţiilor militare, iar Statele Unite susţin că Beijingul a avut o reacţie exagerată faţă de vizita lui Nancy Pelosi la Taipei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO