Business Internaţional

Preşedintele BCE: Politica monetară nu există în vid. Şi celelalte politici trebuie să funcţioneze

Preşedintele BCE: Politica monetară nu există în vid....

Autor: Claudia Medrega

10.06.2016, 00:07 409

Politica monetară poate să sti­mu­le­ze eco­nomia, însă sunt importante şi po­li­tica fiscală şi reformele struc­tu­ra­le, pre­cum şi restabilirea încrederii în con­fi­guraţia in­stituţională a zonei euro având în vedere că există pericolul unor efec­te negative durabile care pot să apa­ră din cauza creşterii economice sla­be, a aver­tizat la Bruxelles Mario Draghi, pre­şedintele Băncii Centrale Europene (BCE).

Având în vedere interacţiunile dintre politicile economice, este ne­cesară acţiunea pe toate planurile pen­tru a aduce creşterea economică înapoi la potenţial, înainte ca potenţialul în sine să se deterioreze, spune Draghi.

„Politica monetară nu există în vid. Situaţia băncilor centrale este mai bine des­crisă ca «independenţă în interde­pendenţă», dat fiind că alte politici con­tează foarte mult. Ele pot susţine sau dilua efectele politicii noastre. Ele pot încetini sau accelera revenirea la sta­bi­litate. Ele pot determina dacă sta­bi­litatea este însoţită de prosperitate, care este relevantă pentru coeziunea socială a zonei euro“, a explicat ieri Draghi la Brussels Economic Forum, organizat de Comisia Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO