Business Internaţional

Preşedintele Turciei, „supărat” pe inflaţie, l-a demis pe şeful Agenţiei Naţionale de Statistică

Preşedintele Turciei, „supărat” pe inflaţie, l-a...

Autor: Cezara Mîndrescu

30.01.2022, 10:15 68

Sait Erdal Dincer, director al Agenţiei Naţionale de Statistică din Turcia, a fost demis după ce a publicat datele privind inflaţia.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a demis pe şeful Agenţiei Naţionale de Statistică, potrivit unui decret apărut sâmbătă, după ce a publicat date care arată că rata inflaţiei de anul trecut a atins un maxim istoric de 36,1%.

Sait Erdal Dincer a fost doar ultimul dintr-o serie de demiteri ale lui Erdogan, din iulie 2019 şi până în prezent alţi trei guvernatori ai Băncii Centrale fiind eliberaţi de pe posturi de conducere.

Erdogan a criticat ratele mari ale dobânzilor despre care el crede că provoacă inflaţie.

Cifra inflaţiei din 2021 publicată de Dincer a înfuriat atât taberele proguvernamentale, cât şi pe cele ale opoziţiei. Cei din urmă au spus că există o subraportare, susţinând că toate creşterile reale ale costurilor de trai au fost de cel puţin două ori mai mari. La polul opus, guvernul aflat la conducere a criticat Agenţia de Statistică pentru că a publicat date pe care le consideră exagerate.

Dincer declara la începutul acestei luni: „Eu stau în acest birou acum, dar mâine va fi altcineva”, notează France24.

„Nu contează cine este preşedintele. Credeţi că ai mei colegi ar putea să suporte sau să rămână tăcuţi faţă de o rată a inflaţiei publicată foarte diferit faţă de cea stabilită de ei? Am o responsabilitate faţă de 84 de milioane de oameni”, a adăugat el.

Erdogan nu a explicat decizia de a-l numi pe Erhan Cetinkaya, fostul vicepreşedinte al Autorităţii de Reglementare Bancară din Turcia, ca nou şef al statisticii de stat.

„Acest lucru va creşte doar îngrijorarea cu privire la fiabilitatea datelor, pe lângă preocupările majore legate de setările politicii economice”, a spus economistul Timothy Ash de la BlueBay Asset Management.

Agenţia de Statistică din Turcia urmează să publice datele despre inflaţie din ianuarie pe 3 februarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO