Uniunea Europeană a convenit vineri să îngheţe pe termen nelimitat activele băncii centrale ruse deţinute în Europa, eliminând un obstacol major în calea utilizării acestor fonduri pentru a ajuta Ucraina, titrează Reuters.
UE doreşte să menţină Ucraina finanţată şi capabilă să lupte, considerând invazia Rusiei drept o ameninţare la adresa propriei sale securităţi. În acest scop, statele UE urmăresc să pună la lucru o parte din activele suverane ruseşti pe care le-au imobilizat după invazia Ucrainei de către Moscova în 2022.
Un prim pas important, asupra căruia guvernele UE au convenit vineri, este imobilizarea pe termen nelimitat a 210 miliarde de euro din activele suverane ruseşti, în locul votului la fiecare şase luni pentru prelungirea îngheţării acestora.
Această măsură elimină riscul ca Ungaria şi Slovacia, care au relaţii mai bune cu Moscova decât alte state UE, să refuze la un moment dat prelungirea îngheţării, forţând UE să returneze banii Rusiei.
Îngheţarea pe termen nelimitat a activelor are rolul de a convinge Belgia să sprijine planul UE de a utiliza fondurile ruseşti îngheţate pentru a acorda Ucrainei un împrumut de până la 165 de miliarde de euro, destinat acoperirii nevoilor bugetare militare şi civile în anii 2026 şi 2027.
Împrumutul ar urma să fie rambursat de Ucraina doar atunci când Rusia va plăti despăgubiri de război Kievului, ceea ce face ca acest împrumut să fie, în fapt, un grant care anticipează plăţi viitoare de reparaţii din partea Rusiei.
Liderii UE, reuniţi în Consiliul European, urmează să se întâlnească pe 18 decembrie pentru a finaliza detaliile împrumutului pentru reparaţii şi pentru a rezolva problemele rămase, inclusiv garanţiile din partea tuturor guvernelor UE pentru Belgia, astfel încât aceasta să nu fie lăsată singură să suporte costurile în cazul în care un eventual proces intentat de Moscova ar avea succes.