Business Internaţional

Preţul aurului scade înaintea şedinţei Fed

Preţul aurului scade înaintea şedinţei Fed

Autor: CătăIina Apostoiu

15.12.2015, 00:00 942
Preţul aurului a scăzut înaintea şedinţei din această săptămână a băncii centrale americane, în condiţiile în care investitorii pariază pe prima majorare a ratelor dobânzii din aproape un deceniu, scrie Bloomberg. Preţul argintului a atins un minim pe şase ani. Există 74% şanse ca Fed să majoreze costurile de finanţare în cadrul şedinţei din 15-16 decembrie, relevă datele Bloomberg. Dobânzile mai mari tind să întărească dolarul şi să reducă atractractivitatea deţinerii de metale preţioase. Preţul aurului a atins un minim pe cinci ani la începutul acestei luni, iar investitorii au cele mai reduse deţineri prin intermediul fondurilor bazate pe aur din 2009. Preţul aurului cu livrare imediată a pierdut 0,7%, până la 1.067,60 pe uncie în Londra. Preţul metalului a scăzut cu aproape 10% în acest an, îndreptându-se către al treilea declin anual consecutiv.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO