Business Internaţional

Prima "cutie neagră" a trenurilor care s-au ciocnit în Germania nu indică vreo defecţiune tehnică

Prima "cutie neagră" a trenurilor care s-au ciocnit în Germania nu indică vreo defecţiune tehnică

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

10.02.2016, 16:31 81

Dobrindt a subliniat că este necesar ca şi celalte două "cutii negre" să fie analizate pentru a se trage concluzii cu privire la cauzele coliziunii, soldate cu zece morţi şi 81 de răniţi, în apropiere de oraşul Bad Aibling, în Bavaria.

Poliţia germană a revizuit miercuri, în scădere, de la 11 la 10 numărul victimelor, anunţând încheierea căutărilor victimelor coliziunii.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Andreas Guske, a declarat miercuri că zece cadavre au fost scoase dintre fiarele contorsionate şi că s-au încheiat operaţiunile de căutare a victimelor. El a corectat un bilanţ anterior, care anunţa găsirea unui al 11-lea cadavru.

Procurorii şi poliţia încearcă să stabilească de ce un sistem automat de siguranţă - conceput să evite o coliziune frontală - nu a reuşit să împiedice ciocnirea la viteza maximă a celor două trenuri de navetişti, în care se aflau în total 150 de persoane.

Din cauza unei curbe şi a faptului că în zonă se află copaci, conductorii nu au avut vizibilitate înainte ca cele două trenuri să se ciocnească şi ca mai multe vagoane să deraieze. Compania feroviară Deutsche Bahn (DB) a anunţat că sistemele respective au foste testate chiar săptămâna trecută.

O sursă apropiată anchetei a declarat miercuri pentru DPA că accidentul a fost provocat de o eroare umană.

Un purtător al poliţiei, Juergen Thalmeier, a declarat că ofiţerul de serviciu a fost interogat imediat după accident şi că nu există nicio "suspiciune urgentă" în ceea ce-l priveşte.

Procurori citează între pistele pe care le urmează o posibilă eroare umană, o eroare tehnică sau o combinaţie între cele două.

Guske s-a declarat "încrezător" în faptul că nu este în pericol viaţa niciuneia dintre cele 81 de persoane rănite în coliziune - dintre care 18 grav.

Echipe de intervenţie continuau să îndepărteze vagoanele avariate de pe linia de cale ferată cu ajutorul unei macarale, în cadrul unei operaţiuni care ar urma să dureze două zile.

Nouă dintre cele zece victime au fost identificate, a declarat Thalmeier. Este vorba exclusiv despre bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 60 de ani, inclusiv cei doi conductori şi cei doi controlori.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470