Business Internaţional

Prima reacţie oficială a lui Vladimir Putin după atacul coordonat de SUA împotriva Siriei

Prima reacţie oficială a lui Vladimir Putin după...

Autor: Marian Avram, Mediafax

14.04.2018, 11:13 659

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune şi a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Putin a afirmat că va Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre ”acţiunile agresive ale Statelor Unite şi ale aliaţilor săi”.

”Rusia condamnă în cel mai serios mod atacul din Siria, unde personalul rus ajută guvernul legitim în lupta sa împotriva terorismului”, a precizat liderul de la Kremlin.

De asemenea, Putin a afirmat că escaladarea conflictului din Siria va produce efecte devastatoare asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale.

Preşedintele rus a atras atenţia că bombardamentele efectuate de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor obiective militare din Siria ”vor înrăutăţi catastrofa umanitară” din această ţară.

”Atacul va aduce suferinţă populaţiei paşnice, mai ales în contextul în care teroriştii au chinuit poporul sirian timp te şapte ani şi va genera un nou val de refugiaţi. În plus, atacul va avea un efect distrugător asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale”, a subliniat preşedintele Rusiei.

Putin a adăugat că încă nu au fost prezentate dovezi că regimul condus de Bashar al-Assad a efectuat atacul chimic de săptămâna trecută din oraşul Duma, care a servit drept ”pretext” pentru atacul aliaţilor.

”Experţii militari ruşi nu au identificat niciun semn al folosirii clorinei sau a altor substanţe chimice. Niciun rezident nu a confirmat că a avut loc un astfel de atac”, a mai spus Putin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO