• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Business Internaţional

Primarul Londrei semnalează o rată „semnificativă” de infectare în rândul tinerilor şi îi cere prim-ministrului Boris Johnson să închidă şcolile şi colegiile

Primarul Londrei semnalează o rată „semnificativă” de infectare în rândul tinerilor şi îi cere prim-ministrului Boris Johnson să închidă şcolile şi colegiile

Foto: Sadiq Khan, primarul capitalei britanice

Autor: Eduard Ivanovici

14.12.2020, 13:19 178

Primarul Londrei Sadiq Khan îi cere guvernului să ia în considerarea închiderea şcolilor şi colegiilor din capitala britanică, întrucât autorităţile au constatat o rată „semnificativă” de infectare în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, notează Bloomberg.

Sadiq Khan crede că şcolile şi colegiile Londrei ar trebui închise cu câteva zile înainte de vacanţa de iarnă şi ar trebui deschise spre sfârşitul lunii ianuarie pentru a controla răspândirea cazurilor de coronavirus.

Anunţul vine pe măsură ce şcolile din sud-estul capitalei îşi mută cursurile în mediul online, având în vedere „creşterea exponenţială” a pandemiei din ultimele săptămâni.

„Intensificarea proceselor de testare reprezintă elementul cheie, de aceea îmi doresc să văd un program care să acopere elevii, stafful din şcolile secundare, colegiile şi angajaţii care nu pot lucra de acasă”, a declarat Khan, adăugând că guvernul ar trebui să lanseze o schemă de recuperare a veniturilor pierdute în perioada Crăciunului.

Marea Britanie este una dintre cele mai afectate ţări în contextul pandemiei de COVID-19, cu 1.849.403 infecţii şi 64.170 de decese, ocupând locul doi la nivel european în ceea ce priveşte numărul de morţi.

Între timp, premierul Boris Johnson şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au căzut de acord să continue negocierile comerciale post-Brexit. Principalul punct care a dus la blocarea discuţiilor se referă la cât de aproape ar trebui să rămână Regatul Unit de normele economice ale Uniunii Europene.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055