Business Internaţional

Producătorii de pepeni din Ungaria au declarat război retailerilor

Maghiarii sunt mari iubitori de pepeni şi mândri de producţia lor locală, aşa că preţurile mici ar trebui să fie o bucurie pentru cumpărător.

Maghiarii sunt mari iubitori de pepeni şi mândri de producţia lor locală, aşa că preţurile mici ar trebui să fie o bucurie pentru cumpărător.

Autor: Bogdan Cojocaru

16.07.2026, 00:06 4027

Retailul, mai ales cel alimentar, din Ungaria este o piaţă aglomerată şi dificilă. Pentru a atrage clienţi, lan­ţurile de magazine se întrec în redu­ceri de preţuri şi promoţii.

PENNY Market şi Tesco au ales să ofere la promoţie, printre altele, pe­peni, la 155 de forinţi/kg (2,26 lei/kg), respectiv la 159 de forinţi/kg. Pli­antele publicitare sunt deja publicate şi distribuite.

Maghiarii sunt mari iubitori de pepeni şi mândri de producţia lor locală, aşa că preţurile mici ar trebui să fie o bucurie pentru cumpărător. Ofertele au ajuns şi la Asociaţia Producătorilor Maghiari de Pepeni, care consideră preţurile prea mici şi a decis să acţioneze, şi nu oricum.

Te-ar putea interesa și:

Totul a început săptămâna trecu­tă, când cultivatorii de pepeni verzi au solicitat lanţurilor mici de retail să formeze un parteneriat, scrie Hungary Today.

Scopul lor era de a împiedica lan­ţurile să scadă drastic şi nejustificat preţul recoltei şi de a le încuraja să acorde prioritate produselor ma­ghiare faţă de importuri.

 

Asociaţia Cultivatorilor de Pe­peni Verzi a anunţat apoi că, în ciuda sprijinului din partea Camerei Na­ţionale de Agricultură (NAK) şi a Organizaţiei Interprofesionale Ma­ghia­re pentru Fructe şi Legume FruitVeB, PENNY Market şi Tesco au ignorat apelul lor iniţial către comercianţii cu amănuntul de a coopera cu producătorii locali.

Prin urmare, cu sprijinul Aso­ciaţiei Cultivatorilor de Pepeni, FruitVeB şi NAK a fost planificat pentru dimineaţa zilei de ieri un eveniment de protest cu „distribuţie gratuită de pepeni verzi“ în vecină­tatea Centrului Logistic PENNY Market din Alsónémedi.

Conform celor mai recente in­for­maţii, retailerii au cedat şi mitingul de protest a fost amânat. Pe baza discuţiilor recente, asociaţia „vede o şansă bună“ ca dificultăţile cu distribuţia pepenilor să fie rezolvate prin dialog.

Producătorii fac tot posibilul pentru a asigura buna funcţionare a lanţului de aprovizionare şi depun întotdeauna eforturi pentru coope­rare în acest scop.

În Ungaria, aproximativ 1.500 de familii se ocupă de cultivarea pepe­nilor verzi; consumul anual pe cap de locuitor este de 10-12 kilograme de pepene verde şi 1,5 kilograme de pepene galben.

Anul acesta, pepenii verzi sunt cultivaţi pe aproximativ 3.480 de hectare. Comerţul cu pepeni este luat atât de în serios de autorităţi încât acestea organizează periodic controale în pieţe pentru a se asigura că marfa este de calitate. În UE, Germania, cea mai populată ţară, este considerată cel mai mare consumator de pepeni, Spania fiind cel mai mare producător.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2452
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5190
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.1269