Acţiunile Alstom au scăzut cu 30% vineri, după ce producătorul francez de trenuri şi-a retras prognoza privind cash-flow-ul în următorii trei ani. Este al doilea avertisment major legat de lichidităţi din 2023 încoace, în timp ce noul CEO încearcă să gestioneze proiecte întârziate, notează Reuters.
Problemele din proiecte au afectat marjele şi fluxul de numerar pe termen scurt, alimentând temerile că firma ar putea avea nevoie să atragă capital suplimentar şi că ratingul său de credit ar putea fi retrogradat, notează Reuters.
Compania, evaluată la aproximativ 10 miliarde de euro, a pierdut circa jumătate din valoarea de piaţă din februarie şi este acum la aproximativ o treime din nivelul de la începutul lui 2021.
În România, Alstom a venit în urmă cu 30 de ani şi are în prezent peste 1.600 de angajaţi la Bucureşti, Cluj şi Braşov.
În rezultatele preliminare publicate joi, Alstom şi-a redus ţinta de marjă de profit pentru 2026–2027 şi a renunţat la obiectivul de flux de numerar liber cumulativ de 1,5 miliarde de euro pentru acea perioadă. Compania a explicat că profitabilitatea a fost afectată de „unele proiecte mari de material rulant care avansează mai lent decât se anticipa”.
Potrivit analiştilor de la Citi, situaţia este mai gravă decât se aşteptau investitorii, chiar dacă existau deja îngrijorări că noul CEO, Martin Sion, ar putea retrage estimările.
Sion, numit în funcţie în urmă cu doar două săptămâni, a declarat că grupul se confruntă cu dificultăţi de execuţie în mai multe proiecte. Analiştii de la Barclays estimează că cel puţin 12 proiecte sunt afectate de întârzieri de mai mulţi ani.