Business Internaţional

Producătorul german de camioane MAN plănuieşte să concedieze 9.500 de angajaţi, urmând să economisească aproape 2 mld. euro în urma reducerilor de costuri

Producătorul german de camioane MAN plănuieşte să...

Autor: Eduard Ivanovici

11.09.2020, 15:34 223

Producătorul german de camioane şi autobuze MAN plănuieşte să concedieze unu din patru angajaţi la nivel global într-o mişcare ce va alimenta fricile cu privire la puterea de recuperare a celei mai mari economii a Europei, notează Financial Times.

Compania vrea să şteargă 9.500 de locuri de muncă în ideea ca profiturile din vânzări să înregistreze o creştere de 8% până în 2023. De asemenea, firma plănuieşte să genereze 1,8 miliarde de dolari din reducerile de costuri.

MAN, care a raportat vânzări în valoare de 12,7 miliarde de euro anul trecut, este unul dintre principalele branduri ale Traton, o subsidiară a Volkswagen. Compania a fost puternic afectată de criza COVID-19, care a dus la închiderea business-urilor şi scăderea nivelului de cererea în ceea ce priveşte logistica industrială.

În prima jumătate a anului, MAN a raportat o scădere de 34% a acţiunilor şi a înregistrat pierderi operaţionale de până la 423 de milioane de euro. În aceeaşi perioadă din 2019, compania a generat profituri de 248 de milioane de euro.

Producţia industrială din Germania a suferit un declin record – minus 18% – între lunile martie şi aprilie. După redeschiderea afacerilor şi fabricilor, output-ul s-a majorat cu 1,2% între iunie şi iulie, iar economiştii cred că în luna august s-a înregistrat o creştere de 4,8%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO