Business Internaţional

Profiturile companiilor industriale din China se clatină periculos

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: CătăIina Apostoiu

29.09.2015, 00:00 675

Profiturile companiilor chineze din sectorul industrial au înregistrat în august cea mai accelerată scădere din ultimii patru ani în condiţiile în care costurile au continuat să crească, iar preţurile produselor au continuat să scadă, relevă date oficiale, citate de Reuters. Datele sporesc semnalele privitoare la fragilitatea celei de-a doua mari economii a lumii.

Companiile din sectorul industrial au resimţit în acelaşit imp impactul declinului pieţei de acţiuni locale, care le-a redus randamentele investiţiilor, în timp ce fluctuaţiile yuanului le-au împins în sus cheltuielile financiare, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică al Chinei.

În august, profiturile companiilor din sectorul industrial chinez au înregistrat o scădere de 8,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, cel mai puternic declin anual consemnat din momentul în care biroul de statistică local a început monitorizarea unor astfel de date în 2011. Pe primele opt luni ale acestui an, profiturile s-au diminuat cu 1,9% faţă de anul anterior. Cătălina Apostoiu

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO