Cele trei reduceri de dobânzi anunţate în 24 de ore de bănci centrale din Europa evidenţiază o schimbare de atitudine, în condiţiile în care oficialii monetari încearcă să gestioneze impactul negativ al politicilor comerciale imprevizibile ale preşedintelui american Donald Trump, potrivit Bloomberg.
Băncile centrale din Elveţia şi Suedia sugeraseră în martie că au terminat probabil cu ieftinirea creditului, însă banca elveţiană a redus în schimb costurile de finanţare cu 25 de puncte bază, în urma unei mişcări similare a Riksbank din Suedia.
Decizia Norvegiei a fost una şi mai dramatică, aceasta aplicând o reducere de un sfert de punct procentual pe care niciunul dintre economiştii chestionaţi de Bloomberg nu o previzionase.