Business Internaţional

Punct ochit, punct lovit: Cel mai mare jucător de pe piaţa construcţiilor din Franţa preia pachetul majoritar din aeroportul londonez Gatwick pentru 2,9 miliarde de euro

Punct ochit, punct lovit: Cel mai mare jucător de pe...

Autor: Dragoş Dinu

27.12.2018, 11:02 728

Grupului francez Vinci, unul dintre cei mai mari constructori din lume, activ şi în România prin sucursala locală Vinci Energies Bucuresti, a achiziţionat pachetul majoritar din aeroportul Gatwick pentru 2,9 miliarde de euro (3,7 miliarde de dolari), scrie Bloomberg. 

Francezii de la Vinci au căzut la un acord pentru achiziţionarea pachetului minim de control de 50,01% de la un grup de investitori, inclusiv fonduri suverane de investiţii din Abu Dhabi şi Australia. Achiziţia va fi finalizată în prima jumătate a lui 2019. 

Cu aproape 46 de milioane de pasageri în 2018, aeroportul londonez Gatwick devine cel mai mare aeroport de sine stătător din reţeaua globală a grupului francez. 

Înainte de semnarea acordului, Gatwick a prezentat planuri de investiţii de peste 1 miliard de lire sterline pentru extinderea aeroportului. 

Potrivit informaţiilor furnizate de Vinci, restul pachetului de 49,99% va fi administrat de Global Infrastructure Partners.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO