Business Internaţional

Puneţi-vă centurile de siguranţă. Brexit cu acord, varianta mai puţin probabilă: Ursula von der Leyen şi Boris Johnson au semnalat că negocierile dintre UE şi Marea Britanie nu ajung nicăieri, iar termenul limită bate la uşă

Puneţi-vă centurile de siguranţă. Brexit cu acord,...

Autor: Alex Ciutacu

11.12.2020, 18:25 2157

Atât preşedintele Comisiei Europene, cât şi premierul din Marea Britanie au avertizat că şansa ca ţara să părăsească bloculul european fără un acord în data de 31 decembrie este din ce în ce mai mare, în contextul în care negocierile nu ajung nicăieri, iar termenul limită este duminică.

Premierul Boris Johnson a transmis vineri că un Brexit fără acord reprezintă o variantă „foarte, foarte probabilă”, potrivit Bloomberg.

În acelaşi timp, tot vineri, Ursula von der Leyen a petrecut 10 minute într-o scurtă şedinţă cu liderii ţărilor din Uniunea Europeană, iar surse de la Bruxelles au declarat pentru presa internaţională că varianta fără acord este mai probabilă decât cea cu acord.

Ambele părţi vor continua negocierile până duminică, când este termenul limită stabilit pentru a ajunge la un consens.

Lira sterlină şi băncile britanice au fost afectate

Lira sterlină s-a depreciat cu peste 1% faţă de dolar, vineri, după ce Bruxelles-ul le-a transmis liderilor din Uniunea Europeană că varianta unui Brexit fără acord este cel mai probabil rezultat al negocierilor comerciale cu Marea Britanie, dublând un avertisment anterior lansat de Boris Johnson, potrivit FT.

Liderii UE au respins afirmaţiile premierului britanic, potrivit cărora blocul european încearcă să ţină Marea Britanie legată de reglementările Uniunii Europene, ceea ce a dat anterior impresia că există încă şansa unui compromis.

Premierul danez Mark Rutte a declarat că va fi imposibil de explicat întregii lumi ce s-a întâmplat, în cazul în care negocierile eşuează definitiv şi nu se ajunge la un acord.

ira sterlină s-a depreciat în faţa dolarului cu 1,2% la 1,3137 dolari pentru un euro, ceea ce duce declinul total din această săptămână la 2,2% - cea mai proastă evoluţie din septembrie până azi.

În acelaşi timp, acţiunile băncilor britanice listate pe bursă au resimţit presiunea generată de schimbul de declaraţii, iar bănci precum Lloyds, NatWest şi Barclays au înregistrat scăderi de peste 4%.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a declarat în faţa jurnaliştilor după summit-ul din Bruxelles că poziţiile cele două părţi „rămân foarte diferite în privinţa unor aspecte fundamentale” în cadrul negocierilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO