Business Internaţional

Putin acuză Occidentul că încearcă să destrame Rusia şi să formeze state mai mici

Putin acuză Occidentul că încearcă să destrame Rusia...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

30.09.2022, 16:23 516

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat, vineri, naţiunile occidentale, în discursul rostit cu ocazia anexării a patru regiuni din sud-estul Ucrainei, că vor să destrame Rusia şi să formeze naţiuni mai mici, liderul de la Kremlin denunţând "ordinea mondială unipolară" dominată de Statele Unite.

"După destrămarea Uniunii Sovietice, Occidentul a decis că noi trebuie să suportăm ordinele sale. În 1991, Occidentul credea că Rusia nu îşi va reveni, că Rusia nu se va relansa după acea lovitură. În anii 1990, am avut o perioadă îngrozitoare, dar Rusia a rezistat atunci, a devenit mai puternică şi şi-a ocupat locul bine-meritat", a declarat Vladimir Putin, conform cotidianului Le Monde şi postului Sky News.

"Dar acum Occidentul caută noi oportunităţi să ne lovească şi au visat mereu să ne destrame statul în naţiuni mai mici care să se lupte unele cu altele. Occidentul are standarde duble, chiar triple. Occidentul nu vrea să accepte că există o ţară atât de mare în lume, cu un teritoriu atât de mare, cu bogăţii naturale şi resurse, cu oameni care nu pot şi nu vor să accepte ordinele nimănui. Noi vom continua să ne apărăm valorile", a subliniat liderul de la Kremlin.

"Există o ordine mondială în esenţă unipolară, antidemocratică şi non-liberă. Statele Unite sunt singura ţară din lume care a utilizat de două ori arme nucleare pentru a distruge oraşele japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Reamintesc că Statele Unite şi britanicii au distrus, fără nicio necesitate militară, în al II-lea Război Mondial, oraşele Dresda, Hamburg, Koln şi numeroase alte oraşe germane. Statele Unite au lăsat o marcă teribilă în memoria popoarelor din Coreea şi Vietnam, după bombardamente barbare cu napalm şi arme chimice", a acuzat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin a oficializat vineri anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, o acţiune contestată de Naţiunile Unite şi de statele occidentale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO