Business Internaţional

Putin şi Trump s-au salutat când au ajuns la ceremonia de comemorarea a Armistiţiului din 1918

Putin şi Trump s-au salutat când au ajuns la ceremonia...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

11.11.2018, 14:08 87

Preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, s-au salutat în momentul în care cei doi au ajuns la scena de la Arc de Triomphe de asistă la ceremonia de comemorare a Armistiţiului din 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial, relatează presa internaţională.

Vladimir Putin a fost ultimul lider care a ajuns la scena amenajată sub arcul de triumf construit în 1806 de împăratul Napoelon I. Liderul rus a dat mâna cu Emmanuel Macron, Angela Merkel şi ulterior cu Trump.

Preşedintele SUA a anunţat recent că nu va avea o întrevedere bilaterală la Paris cu omologul său rus.

Cei mai mulţi lideri politici au ajuns la Arc de Triomphe cu un autobuz pus la dispoziţie de partea franceză, însă Putin şi Trump au preferat să vină cu propriile limuzine.

Trump va lipsi şi de la ediţia inaugurală a Forumului de Pace de la Paris, care va avea loc duminică după-amaiză. Forumul este o iniţiativă a preşedintelui Macron care are drept scop să promoveze o abordare multilaterală privind securitatea şi guvernarea pentru a evita erorile care au dus la izbucnirea Primului Război Mondial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO