Business Internaţional

Războiul comercial escaladează: Uniunea Europeană îl ameninţă pe Donald Trump cu tarife de 20 miliarde euro pe importurile americane

Războiul comercial escaladează: Uniunea Europeană îl...

Autor: Alex Ciutacu

23.01.2019, 14:52 1277

Uniunea Europeană se pregăteşte să aplice tarife în valoare totală de 20 miliarde euro pe importurile americane dacă Donald Trump merge înainte cu decizia de a taxa maşinile şi componentele auto exportate de structura europeană către SUA, potrivit unui oficial UE citat de Bloomberg.

Avertismentul lansat de Jean-Luc Demarty, director general pentru comerţ în cadrul Comisiei Europene – braţul executiv al UE – subliniază riscul unei escaladări bruşte în tensiunile comerciale trans-Atlantice.

„Vom continua să ne confruntăm cu o administraţie SUA care ameninţă cu măsuri comerciale chiar şi partenerii sau aliaţii apropiaţi şi, în general, care îşi distruge statutul în încercarea de a a-şi urmări scopul”, a spus Demarty în faţa unui comitet al Parlamentului European. „Trebuie să rămânem calmi”.

Europa se pregăteşte pentru mai multe turbulenţe în ceea ce priveşte tarifele, în timp ce încearcă să dea curs unui acord politic încheiat la Casa Albă în luna iulie, când cele două părţi s-au înţeles să „lucreze pentru a păstra tarifele zero”.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO