Impulsionate de războiul din Iran, petrostatele din regiunea Golfului Persic se grăbesc să traseze noi alternative la strâmtoarea Ormuz, scrie The Wall Street Journal.
Guvernele din regiune investesc astfel miliarde în noi conducte petroliere, coridoare feroviare şi huburi de stocare a energiei pentru a ocoli calea navigabilă în ceea ce va deveni una dintre cele mai de durată consecinţe ale conflictului. Noile legături energetice se înscriu într-o mai amplă redesenare a hărţii logistice a regiunii, reorientând comerţul către transportul rutier, feroviar şi prin noi porturi.
„Moştenirea crizei va fi construirea de infrastructură care să ocolească strâmtoarea Ormuz“, arată Hamad Hussain, economist la Capital Economics. „Duhul a ieşit din sticlă având în vedere că ameninţarea ca Iranul să închidă practic strâmtoarea s-a materializat acum“.
Chiar dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la un acord de redeschidere a strâmtorii, iar exporturile maritime se reiau, reorientarea către o reţea de export cu ieşiri multiple va persista pentru că războiul a dovedit că planurile robuste de urgenţă sunt esenţiale, spun oficialii şi analiştii.
Capacitatea Arabiei Saudite de a exporta petrol printr-o conductă anterior subutilizată a demonstrat valoarea strategică a unui backup, iar în ultimele săptămâni Emiratele Arabe Unite şi Irakul au lansat planuri de extindere a propriilor conducte.
Mizele se extind cu mult dincolo de Golf. Ocolirea unei căi navigabile prin care a trecut cândva o cincime din petrolul lumii va remodela modul în care energia ajunge în siguranţă în toate colţurile lumii.
Conflictul a arătat că „prea multă energie la nivel mondial se mişcă încă prin prea puţine puncte de blocare“, arată Sultan Al Jaber, ministrul industriei şi tehnologiei avansate din EAU. Acesta este motivul pentru care Abu Dhabi şi-a accelerat planurile de a ocoli Ormuz, indică acesta.
„Securitatea energetică nu mai înseamnă doar capacitatea de a continua să produci, ci şi are legătură cu rute, acces, stocare şi redundanţă“, potrivit lui Jabel, care este şi şeful gigantului petrolier de stat Adnoc.
Strâmtoarea rămâne cea mai economică rută de export şi va fi din nou utilizată probabil odată ce se va redeschide, spun analiştii. Ocolirea acesteia implică timp, bani şi diplomaţie transfrontalieră delicată. Noile rute propuse de Irak, de exemplu, ar necesita nu doar conducte noi, ci şi acorduri cu Iordania, Siria sau Turcia cu privire la securitate, tranzit şi drepturi de export.
Însă clădirea de alternative neutralizează strâmtoarea ca armă, subliniază Robin Mills, CEO al firmei de consultanţă Qamar Energy.
Reorientarea către rute alternative este deja vizibilă pe teren.
Arabia Saudită îşi foloseşte acum conducta Est-Vest la capacitate maximă, de aproximativ 7 milioane de barili pe zi, de la în jur de 2 milioane cu o zi înaintea declanşării războiului.
EAU au putut să-şi redirecţioneze o parte din exporturile petroliere via o conductă către Fujairah, un oraş-port strategic din afara Strâmtorii Ormuz. În mai, Abu Dhabi a anunţat că-şi va accelera planurile pentru o a doua conductă de-a lungul rutei care ar urma să dubleze capacitatea de export până în 2027. Emiratele se bazează de asemenea pe reţeaua lor de comercializare şi pe strategia de stocare.
Oman, între timp, îşi valorifică geografia prezentându-şi porturile din Golful Oman, dincolo de Strâmtoarea Ormuz, drept hub-uri de stocare şi export de petrol.
Turcia are şi ea planuri privind crearea unei rute alternative la Ormuz, potrivit Daily Sabah.
Ţara intenţionează să modernizeze istoria linie ferată Hejaz şi să o extindă către Oman pentru a oferi o rută comercială globală alternativă la Ormuz, a anunţat ministrul turc al transporturilor şi infrastructurii Abdulkadir Uraloglu.
Acesta a explicat că stadiul iniţial implică conectarea Turciei la Aleppo, utilizeând reţeaua existentă Aleppo-Damasc-Iordania în timp ce negocierile cu autorităţile saudite continuă. Obiectivul final priveşte extinderea liniei până în Oman pentru a ajunge la ocean, creând o alternativă strategică la Ormuz.
Fără îndoială, evitarea Ormuz este departe de a fi simplă. Conductele interioare rămân vulneravile la atacurile cu drone. Unele exporturi critice, cum ar fi cele de GNL pot fi realizate doar cu nave. Iar construcţia de noi conducte este o iniţiativă pe mai mulţi ani, de miliarde de dolari care necesită nu doar oţel şi inginerie, ci şi drepturi la terenuri, securitate, finanţare şi acorduri diplomatice, notează The Wall Street Journal.
Totuşi, voinţa politică din regiune pentru realizarea acestor investiţii pe termen lung este în creştere, arată Cinzia Bianco, de la Consiliul European pentru Relaţii Externe.
