• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Business Internaţional

Războiul din Ucraina remodelează violent piaţa mondială a energiei

Războiul din Ucraina remodelează violent piaţa mondială a energiei

Statele Unite au anunţat că intenţionează să livreze cel puţin 15 miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate către UE în acest an împreună cu alţi furnizori.

Autor: Catalina Apostoiu

28.03.2022, 00:05 391

Mai discret sau făţiş, China şi India cumpără ţiţei din Rusia, în timp ce Europa şi SUA se luptă să scape de dependenţa de energia rusească.

În timp ce majoritatea traderilor ocolesc ţiţeiul rusesc în urma invaziei Ucrainei, temându-se pentru propria reputaţie sau de impactul sanc­ţiunilor, rafinăriile chineze cumpără discret ţiţei rusesc ieftin, scrie Bloomberg.

Spre deosebire de rafinăriile petroliere de stat din India, care au emis o serie de oferte pentru ţiţeiul rusesc, traderii spun că procesatorii de stat chinezi negociază în privat. Rafinăriile independente ale ţării acţionează în mod similar.

În schimb, două anunţuri de la finalul săptămânii trecute eviden­ţia­ză determinarea Europei şi Statelor Unite să limiteze dependenţa de energia rusească.

Statele Unite au anunţat că intenţionează să livreze cel puţin 15 miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate către UE în acest an împreună cu alţi furnizori, iar Germania s-a angajat să scape aproape în întregime de dependenţa de gazele ruseşti până la mijlocul anului 2024, potrivit Financial Times.

Ministrul german al economiei Robert Habeck a anunţat că ţara sa poate fi independentă aproape co­mplet de gazele ruseşti chiar de la înce­putul verii anului 2024. Germania vizează de asemenea să devină independentă de cărbunele rusesc până în toamnă şi să-şi înju­mătăţească dependenţa de petrolul rusesc până la finalul acestei veri.

Angajamentul SUA nu specifică ce proporţie din volumele adiţionale de gaze va proveni direct din America sau din alte ţări, evidenţiind difi­cultatea de a creşte rapid capa­citatea şi de a redirecţiona contractele de pe piaţa energiei.

Pe termen mai lung, odată ce UE îşi va fi dezvoltat infrastructura GNL pentru a aduce gaze americane, li­vră­rile ar putea veni mai direct din America.  UE doreşte să-şi reducă dependenţa de energia rusească cât mai rapid posibil.

Din Germania, ministrul economiei a declarat că de la invazia Ucrainei guvernul ţării sale şi-a redus dependenţa de importurile ruseşti de cărbune de la 50% la 25%, de gaze de la 55% la 40% şi de petrol de la 35% la 25%.

Potrivit JPMorgan, războiul din Ucraina este, pe lângă preţurile ridicate, unul din factorii care duc la distrugerea cererii de petrol la nivel mondial, notează Bloomberg.

Războiul din Ucraina, împreună cu sancţiunile împotriva Rusiei şi răspândirea omicron în China au un impact şi mai direct asupra cererii de petrol decât preţurile ridicate, potrivit băncii.

Aceasta şi-a redus estimarea privind cererea din T2 cu 1,1 milioane de barili pe zi şi perspectivele pentru ultimele trimestru cu 500.000 de barili. Revizuirile sunt concentrate în Europa, care rămâne epicentrul şocului geopolitic, arată aceasta.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060