Toată lumea a aflat de producătorul olandez de cipuri low-end Nexperia acum câteva zile, când, forţat de SUA, guvernul Olandei a preluat controlul companiei de la proprietarul acesteia, grupul chinez Wingtech, din motive ce ţin de siguranţa naţională. Wingtech este la rândul lui controlat parţial de statul chinez. De asemenea, Olanda a forţat suspendarea din funcţie a CEO-ului Nexperia, Zhang Xuezheng, care este şi acţionar acolo, după toate aparenţele tot la presiunile SUA.
Dacă nu s-ar fi făcut aceste schimbări, producătorul de cipuri ar fi avut probleme din cauza sancţiunilor impuse de Washington companiilor chinezeşti. Nexperia pare că a căzut, în acest fel, victimă escaladării războiului comercial şi pentru supremaţie în tehnologie dintre SUA şi China. Însă povestea ei aduce aminte de o alta, mai veche, germană, de pe vremea când acest conflict era abia la început. Desprinsă din Philips, Nexperia, care produce cipuri simple pentru industria auto şi a electronicelor, a fost achiziţionată în 2018 de Wingtech, furnizor OMD pentru producătorii de smartphone-uri chinezi.
Scopul tranzacţiei a fost de a deschide noi oportunităţi pentru Nexperia. 2018 este anul în care a început oficial războiul comercial dintre SUA şi China, cu Washingtonul, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, impunând taxe vamale de 25% pe importuri chinezeşti. Cu un an mai înainte, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se afişa cu preşedintele Chinei Xi Jinping ca parteneri în promovarea şi apărarea globalizării economiei, percepută ca fiind asediată de Trump. Germania era ţinta principală a măsurilor protecţioniste venite din SUA.
Povestea germană care seamănă cu cea a Nexperia începe în 2016. Acesta este anul în care producătorul chinez de electrocasnice Midea a preluat Kuka, bijuteria coroanei industriei de roboţi industriali a Germaniei. Scopul achiziţiei a fost, la fel ca la Nexperia, deshiderea de noi oportunităţi, în cazul Kuka extinderea pe piaţa chinezească. Au existat la acea dată temeri că prin această manevră China intră în posesia unor tehnologii germane de vârf şi Germania pierde de fapt în acest joc.
Era o vreme când companiile germane cu tehnologii de top sau mai rudimentare erau intens curtate de chinezi. Oficiali de top din Berlin şi de la Bruxelles şi-au exprimat opoziţia faţă de preluarea Kuka de către Midea. Chiar Merkel vedea în producătorul de roboţi un model de companie care combină tehnologia digitală cu puterea industrială a Germaniei. Nu încăpea îndoială ca Kuka era o companie de importanţă strategică. De aceea, Merkel s-a văzut pusă într-o poziţie delicată.
Presiunile interne erau pentru protejarea companiei, iar cele externe pentru protejarea relaţiilor cu China. În cele din urmă, ea a luat decizia de a nu încerca să împiedice preluarea Kuka de către Midea, lăsând în acelaşi timp uşa deschisă pentru o contraofertă din partea companiilor germane sau măcar a unora europene, care n-a venit. Midea a preluat Kuka cu o ofertă uriaşă, dar ostilă, de 4,5 miliarde euro, şi cu promisiunea că va păstra sediul companiei, managementul şi personalul din Germania – angajaţii până cel puţin în 2023. Şi puternicul sindicat IG Metall a acceptat vânzarea, după ce iniţial a aşteptat cumpărători alternativi. Semnalele de alarmă au început după doi ani, în 2018, când vechiul CEO al Kuka a fost înlocuit înainte de a-i expira mandatul. În locul lui a venit tot un german, Peter Mohnen. Compania avea probleme în afaceri. În 2019 au început reducerile de personal la operaţiunile din Germania, iar restructurările continuă şi astăzi.
Şi Mohnen a fost înlocuit înainte de vreme, cu germanul Christoph Schell, venit de la Intel. Motivele plecării lui Mohnen nu sunt pe deplin clare, dar se speculează că este vorba de neînţelegeri cu proprietarii chinezi privind direcţia companiei. Fostul CEO este cunoscut mai ales pentru apărarea operaţiunilor Kuka din Germania. În aventura chineză a Kuka, Germania a pierdut o bună parte din producţia de roboţi de acasă, transferată în China, şi din tehnologia de vârf. Compania, delistată de pe Bursă, are toate uşile deschise pe piaţa chineză, dar n-a scăpat de problemele din afaceri. În 2024, Kuka a înregistrat pierderi, cauzate de scăderea veniturilor şi intensificarea concurenţei.
Iar între timp, cu economia în stagnare de mai mulţi ani, Germania şi-a pierdut statutul de superputere industrială a Europei. De asemenea, UE îşi pune problema recuperării decalajului tehnologic pe care în are faţă de SUA şi China. Din povestea Kuka, Germania a învăţat ceva. A înăsprit regulile privind investiţiile străine în 2018 – Midea a făcut primul pas spre preluarea Kuka în 2015 - şi, împreună cu Franţa şi Italia a lansat eforturi la nivelul UE pentru instalarea unui mecanism de coordonare pentru stoparea achiziţiilor făcute de străini.
Acest lucru i-a permis să blocheze cumpărarea producătorului de utilaje şi unelte Leifeld de către o firmă chineză. Un an mai târziu, Germania făcea presiuni asupra Comisiei Europene pentru reevaluarea politicilor de concurenţă în faţa distorsiunilor în creştere create pe piaţa UE de companii de stat din China sau subvenţionate de statul chinez. În prezent, China este văzută de guvernul german şi de CE mai degrabă ca un concurent şi mai puţin ca un partener. Ca şi Kuka, şi Nexperia produce în China.
Însă luna aceasta guvernul chinez a interzis Nexperia China şi subcontractorilor să exporte anumite produse finite şi subansamble fabricate în China. Povestea Nexperia subliniază cum competiţia tehnologică a devenit rapid un instrument principal în politicile puterii. Pentru unii, preluarea controlului companiei de către guvernul danez semnalizează o nouă fază a rivalităţii tehnologice dintre SUA şi China, cu Europa alăturându-se Americii în efortul de a trece de la controlul exporturilor de hardware la protejarea know-how-ului care permite inovarea. În prezent, compania negociază şi cu SUA, şi cu China.
