Business Internaţional

Reacţia Rusiei: Oprirea gazelor către Polonia şi Bulgaria este rezultatul "acţiunilor inamicale" faţă de Rusia

Reacţia Rusiei: Oprirea gazelor către Polonia şi...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

27.04.2022, 17:33 153

Decizia de oprire a livrărilor de gaze ruse spre Polonia şi Bulgaria este rezultatul "acţiunilor inamicale" ale Occidentului faţă de Rusia, a anunţat miercuri Administraţia Vladimir Putin, explicând că a stabilit plata gazelor în ruble ca reacţie la sancţiunile financiare masive.

"Condiţiile care au fost fixate acum fac parte din noua metodă de plată aplicată după acţiunile inamicale din domeniile economic şi financiar", a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro.

"Rusia a fost nevoită să instituie un nou sistem de plăţi după furtul unei părţi semnificative a rezervelor ruse", a argumentat Dmitri Peskov, referindu-se la activele plasate în străinătate care au fost blocate prin sancţiuni.

"Nu este vorba de niciun şantaj", a subliniat Dmitri Peskov, respigând acuzaţiile preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Compania rusă de stat Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze spre Polonia şi Bulgaria, întrucât cele două ţări au refuzat să achite importurile în ruble.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO